Premierul Ungariei, Péter Magyar, a cerut Parlamentului să îi ridice cât mai repede imunitatea parlamentară, după ce Parchetul General a solicitat suspendarea acesteia în dosarul privind un incident care a avut loc în anul 2024, atunci când politicianul ar fi aruncat un telefon în Dunăre.
Într-o declarație făcută marți seară, Magyar a criticat dur decizia procurorilor și a susținut că solicitarea privind ridicarea imunității sale a fost anunțată în același timp cu demersurile similare care îi vizează pe foștii miniștri Hankó Balázs și Seszták Miklós.
Premierul a afirmat că această asociere urmărește să pună pe același plan dosarul său și anchetele de corupție în care sunt vizați cei doi foști oficiali. Magyar a declarat că este dispus să renunțe la imunitate, însă acest lucru nu poate fi făcut unilateral, deoarece decizia aparține Parlamentului.
„Conștiința mea este curată. Cer Parlamentului să îmi suspende imediat imunitatea și voi apărea cu plăcere în fața autorităților”, a declarat premierul, potrivit index.hu
Péter Magyar a cerut convocarea unei ședințe extraordinare a Parlamentului imediat după primirea solicitărilor oficiale privind ridicarea imunității.
El a făcut referire și la situația lui Hankó Balázs, fost ministru și actual deputat Fidesz, suspectat într-un dosar privind gestionarea unor fonduri ale Fondului Național pentru Cultură. De asemenea, Seszták Miklós, fost ministru și deputat KDNP, este vizat într-o anchetă privind presupusa acceptare de mită în legătură cu dosarul Volánbusz.
Magyar a spus că, dacă demersurile procurorilor vor duce la accelerarea anchetelor în aceste cazuri, este pregătit să se prezinte la rândul său în fața autorităților.
Premierul a reluat apoi acuzațiile la adresa Parchetului General, susținând că instituția ar fi tratat diferit dosarele de corupție și cazul telefonului aruncat în Dunăre.
Péter Magyar a revenit și asupra incidentului din 2024, afirmând că, în opinia sa, și astăzi ar proceda la fel dacă ar vedea o persoană care hărțuiește tineri într-un local. Premierul maghiar susține că, la acel moment, afându-se într-un club, un bărbat necunoscut a început să îl filmeze cu telefonul mobil.
Magyar i-ar fi luat telefonul și ar fi refuzat să i-l înapoieze. Ulterior, după ce a părăsit clubul, politicianul s-ar fi îndreptat spre Dunăre și ar fi aruncat intenționat telefonul în apă, potrivit Parchetului.
„După ce a părăsit clubul, s-a îndreptat spre Dunăre și a aruncat în mod deliberat telefonul în râu”, se arată în comunicatul procurorilor.
La momentul incidentului, Péter Magyar l-a descris pe bărbat drept un „provocator plătit” al partidului Fidesz, formațiunea fostului premier Viktor Orbán. Politicianul susținea că acesta l-ar fi urmărit și în alte seri și că situația a degenerat după ce bărbatul ar fi început să facă referiri la familia și copiii săi.
„I-am smuls telefonul din mână, iar el a început să mă împingă și să mă amenințe fizic”, declara atunci Magyar.
Premierul a relatat că, în noaptea respectivă, după ce polițiștii au ajuns la fața locului, trei sau patru scafandri ar fi fost trimiși în Dunăre pentru a căuta telefonul. Potrivit lui Magyar, râul era în creștere, iar scafandrii ar fi fost nevoiți să opereze printre resturi și trunchiuri de copaci. El a susținut că intervenția le-ar fi pus viața în pericol.
În acest context, premierul a anunțat că va depune plângere împotriva șefilor din Poliție implicați în operațiune, pentru presupusa punere în pericol a vieții scafandrilor și pentru abuz în serviciu.
„În timpul anchetei vor putea explica la ordinul cărui ministru au fost puse în pericol viețile scafandrilor în Dunărea aflată în creștere”, a declarat Magyar.
Dosarul a rămas suspendat după ce Parlamentul European a respins solicitarea de ridicare a imunității sale. Odată cu expirarea mandatului de europarlamentar, procurorii maghiari consideră însă că procedurile pot fi reluate, motiv pentru care au solicitat acum Parlamentului de la Budapesta să îi ridice imunitatea de care beneficiază în calitate de deputat și prim-ministru.