Gheorghe Dincă a fost condamnat definitiv în mai 2023 la 30 de ani de închisoare de Curtea de Apel Craiova, în dosarul crimelor de la Caracal. Instanța l-a obligat, printre altele, la plata unor daune morale de 500.000 de euro către mama Alexandrei Măceșanu și de câte 100.000 de euro către mama Luizei Melencu și o altă rudă a acesteia.
Acum, deși se află în penitenciar, Gheorghe Dincă continuă să apară în litigii civile. Unul dintre acestea are legătură chiar cu familia sa. Elena Dincă a cerut desfacerea căsătoriei, însă, după mai multe termene de judecată, cei doi nu sunt divorțați nici în prezent. Dincă a susținut că nu are bani pentru plata taxei judiciare de timbru și că nu îl interesează ce își dorește soția sa.
După izbucnirea scandalului din Caracal, viața familiei Dincă a ajuns în atenția publică. Elena Dincă a preferat însă să se retragă și să evite aparițiile în presă.
Femeia, care a fost căsătorită cu Gheorghe Dincă timp de 42 de ani, spune că a fost deranjată de informațiile apărute despre ea și că nu mai vrea să ofere detalii despre viața personală.
„Sunt bine, nu vreau să mai vorbesc. S-au tot scris lucruri despre mine care nu mi-au plăcut de-a lungul timpului, neadevărate și nu vreau să mai dau nicio referință despre mine. Am fost deranjată de ce s-a scris și atunci prefer să stau în umbră, să îmi văd de viața mea, de familie”, a declarat Elena Dincă pentru Cancan.
Cei doi erau separați de mai mulți ani înainte ca Gheorghe Dincă să fie arestat, însă nu au ajuns să divorțeze. Elena Dincă a afirmat, potrivit sursei citate, că bărbatul ar fi fost un soț abuziv și violent în timpul căsniciei.
În paralel cu procedura de divorț, Elena și Gheorghe Dincă sunt pârâți într-un proces în care apare și Monica Georgeta Mocanu, mama Luizei Melencu. Obiectul dosarului este „partaj bunuri comune/ lichidarea regimului matrimonial”.
Citește și: Mașina lui Vlad Bălțățeanu, găsită de poliție. Autoritățile au sigilat autoturismul cu care presupusul criminal ar fi transportat trupul neînsuflețit al Valentinei
Demersul are legătură cu recuperarea despăgubirilor stabilite de instanță în cazul crimelor de la Caracal. Partea de bunuri care îi revine lui Gheorghe Dincă ar urma să fie valorificată de stat, iar banii să fie folosiți pentru plata sumelor datorate rudelor victimelor.