Produsul pe care LIDL nu mai are voie să-l vândă. Lanțul de supermarketuri trebuie să plătească despăgubiri și cheltuieli de judecată

LIDL trebuie să retragă de la vânzare sandalele care imită modelele Birkenstock. Decizia a fost luată de judecătorii din Olanda. Retailerul are de plătit despăgubiri și cheltuieli de judecată uriașe.
Loredana Brumă
25 sept. 2026, 12:50
Produsul pe care LIDL nu mai are voie să-l vândă. Lanțul de supermarketuri trebuie să plătească despăgubiri și cheltuieli de judecată
Lidl lansează servicii de telefonie mobilă

Lidl riscă o amendă de 5.000 de euro pe zi dacă nu respectă hotărârea judecătorilor olandezi și este obligat să ofere companiei Birkenstock informații privind vânzările produselor vizate.

LIDL, obligat să retragă din magazine sandalele care imită modelele Birkenstock

Judecătorii din Olanda au mai decis ca Lidl să plătească despăgubiri producătorului german și să îi achite cheltuielile de judecată. Valoarea despăgubirilor și a costurilor urmează să fie stabilită în cadrul unor proceduri judiciare separate, relatează BBC News.

Birkenstock suține într-un comunicat de presă că ”imitațiilor nu trebuie să li se permită să profite de pe urma creativității și inovației (noastre)”.

Potrivit deciziei instanței, care poate fi contestată, Lidl nu mai are voie să vândă în Olanda modele asemănătoare cu modelele Arizona, Madrid, Gizeh, Boston și Florida ale Birkenstock, scrie Hotnews.ro. 

Potrivit instanței, retailerul a încălcat drepturile Birkenstock asupra elementului de design asociat „tălpii interioare” a sandalelor, respectiv designului branțului. Hotărârea se înscrie într-o serie de dispute judiciare recente privind protecția designurilor Birkenstock.

În noiembrie 2025, o instanță olandeză a decis, de asemenea, că retailerul Scapino nu poate vinde anumite produse similare. Decizia este în prezent contestată în apel.

În decembrie 2025, cea mai înaltă instanță a Uniunii Europene a stabilit că și produsele obișnuite de uz cotidian pot beneficia de protecție prin drepturi de autor atunci când designul lor reflectă alegeri creative. Birkenstock a considerat atunci că această hotărâre este relevantă pentru modelele sale de sandale.

Compania germană a înregistrat însă și un eșec în instanțele din Germania, la începutul anului 2025. Deși sandalele Birkenstock au devenit extrem de cunoscute și au fost purtate inclusiv de actrița australiană Margot Robbie în filmul „Barbie”, cea mai înaltă instanță germană a considerat că produsele sunt, în esență, obiecte practice și nu opere de artă. Birkenstock a descris la acel moment decizia drept o „ocazie ratată”.

După hotărârea pronunțată miercuri în Olanda, Birkenstock a anunțat că își va continua demersurile pentru protejarea drepturilor sale și că va utiliza toate mijloacele legale disponibile împotriva produselor pe care le consideră imitații.

 

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
„Mă bucur să-l văd!” Graham Potter, mesaj special pentru Tudor Băluță înainte de Suedia – România
Capital.ro
Factura la gaze poate crește fără să schimbi nimic în casă. Ce trebuie să verifici la centrală
Playtech.ro
Satele în care o casă costă doar 3.000 de euro. Tinerii au început să cumpere tot mai multe proprietăți
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei, un tânăr inginer din Buzău, și-a pierdut viața la doar 25 de ani. Apropiații sunt în stare de șoc
iamsport.ro
Ce emoții! Presa din Suedia scrie că România a avut probleme cu zborul spre Stockholm. Răzvan Marin: 'Totul este în regulă'
MediaFlux
Pensionarii trebuie să depună acte suplimentare. Veniturile mai puțin cunoscute care se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte