Absența Antoniei de la nunta tatălui său, Robert Lele, a stârnit numeroase discuții, iar fosta parteneră a artistului a ales să le răspundă celor care au criticat-o. Lorena nu s-a ferit de cuvinte și a publicat două mesaje tăioase pe rețelele de socializare.
La o zi după ce s-a aflat că Antonia, fiica cea mare a lui Robert Lele, nu a participat la nunta tatălui său cu Andra Voloș, Lorena a reacționat în mediul online. Femeia le-a transmis celor care au vorbit urât despre ea și despre copilul său că nu va trece cu vederea comentariile.
„Care mai vorbiți urât de mine și de fata mea, acatiste la biserică vă fac”, a transmis fosta soție a lui Robert Lele.
Citește și: Pescobar își caută șofer după ce a rămas fără permis! Ce salariu colosal oferă
Lorena nu s-a oprit aici. Într-un al doilea mesaj, aceasta a continuat pe același ton și le-a reproșat celor care o critică faptul că își permit să facă remarci la adresa ei și a fiicei sale.
„Bacterii, zici că ne dați voi mâncare”, a mai fost mesajul transmis de aceasta.
Nu este pentru prima dată când Lorena ajunge în centrul unui conflict online cu Andra Voloș, actuala soție a manelistului. În trecut, fosta parteneră a lui Robert Lele a susținut că nu are nimic de împărțit cu influencerița și a respins ideea că ar fi geloasă pe aceasta.
Lorena a afirmat că a încurajat-o pe Antonia să păstreze o relație apropiată atât cu tatăl ei, cât și cu sora vitregă. Totodată, aceasta a susținut că nu i-ar fi interzis fiicei sale să petreacă timp alături de Andra Voloș.
Într-un videoclip publicat pe TikTok, femeia a explicat și de ce a avut un schimb de replici cu actuala soție a manelistului.
„Eu nu am avut nimic de împărțit cu ei. Dacă eram o femeie frustrată, nu îmi mai educam copilul să își iubească surioara, dacă nu eram eu, Antonia nu mai era atât de atașată de surioara ei. Dacă eram frustrată, Antonia nu mai stătea cu tatăl ei, nu îi dădeam voie în preajma Andrei, am lăsat-o chiar să se ducă cu ea singură la restaurant.
V-am spus de ce am înjurat-o, pentru că m-am simțit foarte aiurea, nu era normal? Dacă eu i-am spus soțului ei să o pună să șteargă, dacă avem ceva de împărțit, să împărțim noi între noi”, a declarat Lorena, pe TikTok, cu ceva vreme în urmă.
Citește și: Loredana Groza, declarație de dragoste neașteptată: „Între noi nu se va rupe niciodată lanțul de iubire”
Robert Lele și Andra Voloș s-au căsătorit religios pe 22 septembrie 2026, în cadrul unui eveniment la care au participat numeroși invitați. Fiica celor doi, Kim, a fost prezentă la nuntă, însă Antonia, fiica manelistului din relația cu Lorena, a lipsit.
Potrivit informațiilor apărute în presa mondenă, Antonia se afla în afara țării alături de mama sa, motiv pentru care nu a putut participa la eveniment. Absența ei a atras atenția în mediul online, mai ales în contextul tensiunilor mai vechi dintre Lorena și Andra Voloș.