Siegfried Mureșan îl contrazice pe Nicușor Dan în privința desemnării pentru funcția de premier: „Eu nu am spus că am nevoie de timp să mă gândesc. Am scris într-un minut că accept desemnarea, pentru mine nu a fost niciodată o chestiune de da sau nu”

Premierul desemnat Siegfried Mureșan oferă o versiune diferită de cea prezentată de președintele Nicușor Dan despre discuția avută înaintea desemnării pentru funcția de prim-ministru. Acesta spune că nu a cerut timp pentru a accepta propunerea, ci pentru a discuta despre pașii formării noului Guvern.
Andrei Ene
28 sept. 2026, 10:00
Siegfried Mureșan îl contrazice pe Nicușor Dan în privința desemnării pentru funcția de premier: „Eu nu am spus că am nevoie de timp să mă gândesc. Am scris într-un minut că accept desemnarea, pentru mine nu a fost niciodată o chestiune de da sau nu”

Premierul desemnat Siegfried Mureșan susține că discuția purtată cu președintele Nicușor Dan înainte de anunțul desemnării sale a fost diferită de modul în care a prezentat-o șeful statului.

Siegfried Mureșan spune că nu i-a cerut timp pentru a decide dacă acceptă funcția, ci a vrut să discute despre pașii necesari pentru formarea noului Guvern.

Acesta a relatat, luni, la Digi FM, cum s-au desfășurat discuțiile din 17 septembrie, ziua în care Nicușor Dan a anunțat că îl desemnează pentru funcția de prim-ministru.

„M-a sunat președintele României cu aproximativ jumătate de oră înainte de ora la care era programat să facă anunțul. A fost pentru prima dată când președintele și cu mine discutaserăm despre formarea Guvernului. Partidul Național Liberal, alături de USR și UDMR, mă nominalizaseră cu 84 de zile înainte drept candidat”, a declarat premierul desemnat.

Citește și : Guvernul Siegfried Mureșan, audiat în Parlament luni și marți. Ședința comună pentru acordarea votului de învestitură ar urma să aibă loc miercuri

Siegfried Mureșan spune că, după ce a aflat că urma să fie nominalizat, i-a mulțumit președintelui, dar i-a cerut să discute despre modul în care urma să fie organizată procedura de formare a Executivului.

„Eu am spus foarte bine, mulțumesc, dar aș dori să avem o discuție să vedem cum organizăm procesul, care sunt următorii pași, fiindcă mi s-a părut atunci și mi se pare și acum că este o chestiune extrem de serioasă. (…)

Și președintele a spus, da, sigur, putem discuta, dar domnia sa a plecat în acea zi în Ucraina și apoi în Statele Unite și mi-a spus că discutăm la întoarcerea în țară a domniei sale. Și e lucrul pe care l-am și făcut”, a povestit Mureșan.

Premierul desemnat insistă asupra faptului că nu a avut nevoie de un răgaz pentru a decide dacă acceptă sau nu funcția.

„Eu nu am spus că am nevoie de timp să mă gândesc sau așa, am spus mulțumesc și am spus haide să vedem cum organizăm acest proces”, a precizat Mureșan.

Întrebat cum explică atunci informația potrivit căreia ar fi cerut timp de gândire, acesta a răspuns: „Asta pe domnul președinte trebuie să îl întrebați”.

Siegfried Mureșan a explicat că, pentru el, acceptarea funcției nu a fost niciodată pusă sub semnul întrebării.

„Tocmai de aceea, la momentul la care președintele a ieșit și a făcut anunțul, la cinci și un sfert, eu am scris într-un minut că accept desemnarea, fiindcă pentru mine nu a fost niciodată o chestiune de da sau nu”, a mai spus Mureșan.

Declarațiile sale de luni intră în contradicție cu explicația oferită de Nicușor Dan în ziua desemnării, pe 17 septembrie.

La acel moment, președintele a spus public că premierul desemnat i-ar fi cerut timp pentru a lua o decizie și că urma să primească un răspuns înainte de publicarea decretului în Monitorul Oficial.

Citește și : PSD decide luni dacă susține Guvernul Siegfried Mureșan. Sorin Grindeanu a anunțat deja că social-democrații nu vor vota cabinetul

„Domnul Mureșan mi-a solicitat un timp de gândire, pe care i-l respect. Rămâne prima opțiune pentru mine. Aștept să îmi confirme sau să îmi infirme înainte de a publica decretul în Monitorul Oficial”, declara Nicușor Dan.