Prognoza meteo 29 septembrie 2026. Vreme caldă, temperaturi de până la 26 de grade

Prognoza meteo. Potrivit ANM, la noapte, cerul va fi mai mult senin în jumătatea de vest a țării și temporar noros în rest. Va ploua slab (cantități de apă de 1...5 l/mp) pe arii restrânse în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, Carpații Meridionali și Orientali.
Mircea Filipescu
28 sept. 2026, 14:24
Prognoza meteo 29 septembrie 2026. Vreme caldă, temperaturi de până la 26 de grade

Prognoza meteo. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în Dobrogea, sudul Moldovei, precum și în jumătatea de est a Munteniei, unde la rafală se vor atinge viteze în general de 40…50 km/h, iar în zona Carpaților de Curbură de 55…75 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 1 grad în depresiunile Carpaților Orientali, unde vor fi condiții de brumă și 16 grade pe litoral. Izolat vor fi condiții de ceață.

În București, cerul va fi mai mult noros și trecător va fi posibil să plouă slab (cantități de apă sub 1 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 10…12 grade.

Prognoza meteo 29 septembrie 2026

Vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi variabil, temporar noros în centrul, sudul și estul țării. Izolat va ploua slab (cantități de apă în jurul a 1 l/mp) la munte, în Dobrogea și Muntenia. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări mai ales pe parcursul zilei, în centrul și în sudul Moldovei, în Dobrogea și în cea mai mare parte a Munteniei cu viteze în general de 45…55 km/h, dar mai ales în zona Carpaților de Curbură, unde rafalele vor fi de 55…75 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 grade în estul Transilvaniei și 26 de grade în Banat și în vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 grad în estul Transilvaniei (unde se va forma brumă) și 15 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, izolat, va fi ceață.

BUCUREȘTI

Cerul va avea înnorări temporare și pe parcursul zilei vor fi condiții de ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare ziua (viteze de 40…45 km/h). Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă de 9…11 grade.

Vezi și Prognoza meteo. ANM anunță cum va fi vremea în primele două săptămâni din octombrie. Când revin ploile

MIERCURI

Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în regiunile sud-estice, însă doar izolat va ploua slab în sudul litoralului (cantități de apă de 1…3 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări mai ales pe parcursul zilei, în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și sud-estul Olteniei, unde la rafală se vor atinge viteze în general de 40…50 km/h, precum și în zona Carpaților de Curbură, unde rafalele vor fi de 55…65 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 grade în estul Transilvaniei și 26 de grade în Banat, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 grade în depresiunile Carpaților Orientali, unde se va forma brumă și 14 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, izolat, va fi ceață.

În Capitală, vremea va fi apropiată de normalul termic al datei. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla moderat cu intensificări temporare (viteze de 45…50 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 6…10 grade.

JOI

Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări și cu totul izolat ploi slabe (cantități de apă de 1…3 l/mp) în zona de litoral și în Carpații de Curbură. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări, mai ales pe parcursul zilei, în regiunile sud-estice, unde la rafală se vor atinge viteze în general de 30…40 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 grade în estul Transilvaniei și 25 de grade în Banat, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 grade în depresiunile Carpaților Orientali, unde se va forma brumă, și 14 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, izolat, vor fi condiții de ceață.

BUCUREȘTI

Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla moderat ziua (viteze la rafală de până la 35…40 km/h) și slab noaptea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 6…9 grade.

VINERI

Vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile sud-estice, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 și 14 grade, cu cele mai scăzute valori în estul Transilvaniei unde se va produce brumă. Izolat vor fi condiții de ceață.

În Capitală, vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla moderat ziua(viteze la rafală de până la 35…40 km/h) și slab noaptea. Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă de 6…9 grade.

SÂMBĂTĂ

Vremea va fi în general frumoasă, cu valori termice ce se vor situa în jurul celor specifice datei în cea mai mare parte a teritoriului. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în sud și est, dar probabilitate scăzută de ploaie. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 18 și 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse preponderent între 3 și 13 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

BUCUREȘTI

Vremea va fi în general frumoasă, cu valori termice comparabile cu cele din intervalul anterior. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jurul a 22 de grade, iar cea minimă va fi de 7…10 grade.

Citește și Alertă de vijelii și alternanțe termice. ANM anunță diferențe de până la 20 de grade între zi și noapte. Cum va fi vremea în București

DUMINICĂ

Se estimează temperaturi ușor sub cele normale în extremitatea de sud-est a țării, puțin peste acestea în cea vestică și în jurul acestora în rest. Cerul va fi variabil, cu probabilitate de înnorări și ploi slabe noaptea în nordvestul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 18 și 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse în mare parte între 4 și 13 grade. Cu totul izolat vor fi condiții de ceață.

În Capitală, vremea va fi frumoasă și normală termic. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 21…23 de grade, iar cea minimă de 8…10 grade.

LUNI

Regimul termic va fi comparabil cu cel din intervalul anterior. Probabilitatea pentru înnorări și pe alocuri ploi slabe va fi mai ridicată în zonele de deal și munte, precum și în sudul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în marea lor majoritate între 17 și 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 și 12 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei. Pe suprafețe mici vor fi condiții de ceață.

În București, cerul va fi variabil, cu probabilitate ridicată pentru înnorări și ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de 8…10 grade.

MARȚI, MIERCURI ȘI JOI

Valorile termice vor avea mici variații de la o zi la cealaltă, dar se vor situa în general în jurul normelor perioadei. Vor fi posibile ploi pe arii restrânse, în special la munte. În Capitală, regimul termic nu va avea modificări majore, iar cel pluviometric va fi deficitar.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România