Sorin Grindeanu, președintele PSD, l-a criticat dur luni, 28 septembrie, pe Radu Miruță, ministrul propus pentru a prelua portofoliul de la Apărare. Șeful social-democraților nu este de acord cu modul în care s-a prezentat ministrul la comisia de audieri, și anume însoțit de trei generali ai Armatei Române.
„E o imagine care își are loc, probabil își avea loc în perioada în care în America Centrală sau America de Sud erau junte militare sau în unele țări din Africa, așa cum sunt acum. Nu e cazul României. Nu mi-a plăcut”, a declarat Sorin Grindeanu, în exclusivitate la emisiunea Punctul culminant de la România TV.
Președintele PSD îl mai acuză pe Radu Miruță că ar fi chemat cei trei generali drept „scut” împotriva atacurilor politice, demersuri obișnuite de altfel în comisiile pentru audierile miniștrilor.
„Habar n-are de domeniu și i-a luat pe acei domni lângă, fiindcă înțeleg că în stânga era generalul Pleșa, dacă nu mă înșel, care e cel care a negociat și care a semnat toate contractele pe SAFE în partea cealaltă… Omul cred că s-a ocupat în acest mandat doar de imagine și chiar nu știe”, a mai spus Grindeanu.

Astăzi, la ora 14:00, au început audierile miniștrilor propuși de Siegfried Mureșan pentru noul Executiv. Radu Miruță s-a prezentat în fața Comisiilor reunite de apărare ale Parlamentului pentru a-și susține candidatura la Ministerul Apărării Naționale. În sală, alături de el, s-au aflat mai mulți militari, însă după încheierea audierii, aceștia au fost surprinși de jurnaliști în afara Parlamentului. Întrebați cine i-a invitat să participe la audiere, militarii au evitat să răspundă, moment în care fostul ministru al Apărării, Ionuț Moșteanu, a intervenit și a răspuns în locul lor.
Ionuț Moșteanu a suținut că e normal ca militarii să fie alături de „Miruță care încă e ministru în funcție”
Un moment tensionat a avut loc după audierea lui Radu Miruță pentru funcția de ministru al Apărării. Mai mulți militari care au asistat la discuțiile din comisiile parlamentare au fost abordați de jurnaliști la ieșirea din Parlament, însă aceștia au evitat să spună cine i-a invitat, limitându-se la ridicatul din umeri.
Întrebat despre prezența lor, fostul ministru al Apărării, Ionuț Moșteanu, a intervenit și a răspuns în locul militarilor, vizibil deranjat de insistențele jurnaliștilor. Ionuț Moșteanu a susținut că este firesc ca ministrul aflat în funcție să fie însoțit de colegi din Minister și a precizat că nu este nimci nou sau neobișnuit.
„E ministru în funcție acum. Nu e nimic nou faptul ca ministrul în funcție vine cu colegii din Minister mi se pare absolut normal. Am explicat deja”, a declarat fostul ministru al Apărării Ionuț Moșteanu în fața jurnaliștilor.
Situația a creat un moment neobișnuit, cu atât mai mult cu cât prezența militarilor lângă ministrul propus ridică întrebări despre cine a făcut invitațiile și în ce calitate au participat aceștia la audierea din Parlament. Exprimarea lui Ionuț Moșteanu nu se potriveste totuși cu realitatea, Radu Miruță s-a dus la audieri în calitate de candidat pentru funcția de ministru al Apărării, nu ca ministru în funcție. Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură pe 5 mai și se află în interimat de peste 140 de zile.
Ministrul propus la Apărare, Radu Miruţă, avizat negativ în comisiile din Parlament
Ministrul propus la Apărare, Radu Miruţă, a fost avizat negativ în comisiile de specialitate din Parlament, cu 21 de voturi ”împotrivă” şi 17 voturi ”pentru”.
Ministrul propus la Apărare a declarat în cadrul audierilor că în MApN sunt o serie de deficienţe. „Unele dintre ele au un caracter recurent, unele sunt ocazionale, dar limitează capacitatea organizaţională, climatul şi de multe ori produc efecte negative în cascadă. Şi am toată deschiderea asta de a vorbi despre ele, cât şi de a vă menţiona care sunt metodele prin care aceste deficienţe sunt adresate. Între aceste deficienţe, în număr, deficitul de personal militar, gradul de încadrare este destul de mic şi anul acesta am pornit un proces care deja e în mare parte derulat, care presupune recrutarea a 7500 de tineri care devin angajaţi ai Armatei Române”, a spus Miruţă în comisii.
El a menţionat că e pentru prima oară din 2007 când începe un program de armată voluntară, după ce Parlamentul a votat legea armatei voluntare.
Potrivit lui Miruţă, asta înseamnă, dacă se va derula în totalitate, 10.000-10.500 de tineri care intră în Armata Română, ceea ce reprezintă un procent semnificativ din numărul existent azi.
Citește și Traian Băsescu: „Guvernul Mureșan are șanse de doar 1% să treacă de votul Parlamentului”
„O altă problemă este lipsa de atractivitate a posturilor permanente la nivelul UE şi la nivel NATO”, a mai spus el, adăugând că sumele de bani pe care au ajuns colegii să le primească fiind plecaţi la post la NATO sau la Uniunea Europeană, în unele cazuri devin mai mici decât sumele de bani pe care le-a câştigat România.
Grindeanu a susținut că PSD anticipase efectele politicilor economice ale fostului premier și că partidul a decis încă din primăvară că este necesară schimbarea direcției.
„Doar că, în primăvară, Ilie Bolojan era așa, pe niște culmi ale popularității, și atunci au considerat necesar că dânsul trebuie să se agațe de scaun și să arate cum face diverse lucruri. Din păcate, între timp, ceea ce noi am prevăzut s-a întâmplat. Din păcate pentru români, nu pentru Ilie Bolojan”, a afirmat Grindeanu.