Incredibil cum arată, la 86 de ani, Sue Ellen din ”Dallas”! Ce spune despre tragedia care i-a marcat viața. ”Nu-ți părăsește niciodată inima”

Actrița americană Linda Gray, celebră în toată lumea pentru rolul Sue Ellen din serialul-fenomen ”Dallas”, a împlinit recent 86 de ani și a vorbit, fără rețineri, despre viața ei, inclusiv despre o tragedie care a marcat-o.
Alina Costache
03 oct. 2026, 17:43
Incredibil cum arată, la 86 de ani, Sue Ellen din ”Dallas”! Ce spune despre tragedia care i-a marcat viața. ”Nu-ți părăsește niciodată inima”

Linda Gray și-a câștigat celebritatea mondială în special datorită personajul Sue Ellen din ”Dallas”. Acest serial-fenomen, difuzat în 96 de țări printre care și România, i-a influențat atât de mult cariera, încât mulți, când vorbesc despre actriță, o numesc Sue Ellen mai degrabă decât Linda.

”Dallas” a avut 15 sezoane, încheiate acum mai bine de trei decenii. Astăzi, Linda Gray are 86 de ani, împliniți la 12 septembrie, și vorbește fără rețineri despre viața ei de acum, în care se bucură de nepoți, călătorește și continuă să apară public, impresionând cu zâmbetul și coafura cunoscute o lume întreagă din serial.

”Ajungi într-un punct în care nu-ți mai pasă că oamenii vorbesc despre cât de bătrână ești”, a declarat actrița, într-un interviu pentru revista britanică HELLO!, preluat de libertateapentrufemei.ro.

Filosofia de viață a vedetei este, în prezent, una cât se poate de relaxată. Linda Gray locuiește în Palm Springs, California, într-un apartament cu vedere spre un teren de golf și un iaz. S-a mutat acolo după 50 de ani trăiți pe o proprietate întinsă, unde era înconjurată de cai, câini, pisici, găini, un porc și o capră. În 2020, fiul Lindei Gray a încetat din viață, răpus de leucemie, astfel că actrița a lăsat în urmă acel loc și a luat-o cumva de la capăt, la bătrânețe, la Palm Springs.

Tragedie pierderii fiului o urmărește, firesc, și astăzi, chiar dacă zâmbetul ei încearcă pe undeva să ascundă asta.

”Este ceva cu care nu te împaci niciodată. Nu-ți părăsește niciodată inima. Ca mamă, tu i-ai adus pe lume și apoi i-ai condus în afara ei, iar asta este devastator”, a spus actrița, în același interviu, explicând de ce nu mai putut locui în casa devenită deodată goală, după moartea fiului.

Citește și De ce nu vrea Vica Blochina să se mărite cu actualul iubit. „Cred că e prima dată în viața mea”

Linda Gray a fost încurajată să plece din vechea casă chiar de fiica ei, Kehly. Cele două au o relație perfectă, la care contribuie din plin și cei nepoți ai actriței. Aceștia o vizitează des, însă trebuie să respecte o regulă de bază: nu au voie să-și trezească bunica, indiferent de ora la care ajung acasă. Linda recunoaște râzând că dimineața nu le întoarce neapărat favoarea atunci când se ridică din pat, să pregătească micul dejun: ”Astea sunt bucuriile de a fi bunică”.

La capitolul stare civilă, actrița este divorțată. S-a despărțit de soț după o căsnicie de 21 ani și, în ciuda vârstei, nu exclude că ar mai putea avea un partener de viață. ”!Cred că ar fi minunat, dar, știi, uneori se întâmplă și alteori nu”, spune ea.

Un lucru este însă exclus din acest punct de vedere: aplicațiile de dating. ”Nu o aplicație de întâlniri! Doamne, nu!”, a răspuns Gray, amuzată. Dacă va apărea cineva în viața sa, va fi binevenit, însă vedeta nu caută cu orice preț o relație. Spune că are prieteni, o familie pe care o iubește și o viață de care este mulțumită.

Altfel, actrița are încă nostalgii după ”Dallas”, vorbind deschis despre personajul său, colegii din serial și chiar despre absurditățile producției. Una dintre acestea – celebra readucere la viață a personajului Bobby Ewing, pentru care scenariștii au găsit soluția ca un întreg sezon să fie considerat drept un vis al Pamelei – cumnata lui Sue Ellen.

Citește și Motivele pentru care Teo Trandafir a ajuns la divorț de două ori. Dezvăluirile făcute de vedetă: „Vă sfătuiesc să nu ardeți relațiile”