Pedro Almodovar, premiat pentru întreaga carieră de Academia de Film Europeană

Regizorul spaniol Pedro Almodovar va fi recompensat cu un premiu pentru întreaga carieră - European Achievement in World Cinema Award - la cea de-a 26-a ediţie a galei organizate de Academia de Film Europeană (European Film Academy/ EFA), în luna decembrie.
Iulian Tudor
17 sept. 2013, 07:33
Pedro Almodovar, premiat pentru întreaga carieră de Academia de Film Europeană

Mulţumesc pentru acest premiu. Încă de la înfiinţare, Academia de Film Europeană a fost foarte generoasă cu mine şi cu colaboratorii mei apropiaţi. Împart cu ei bucuria oferită de acest premiu„, a declarat regizorul Pedro Almodovar.

Cineastul a debutat ca regizor al unor piese de teatru puse în scenă de companii independente şi a colaborat cu reviste din curentul underground în anii 1970. După ce a filmat timp de 18 luni pe peliculă de 16 milimetri, Almodovar a debutat în cinematografie în 1980, cu pelicula „Pepi, Luci, Bom”, un film realizat cu buget mic de mai mulţi cineaşti debutanţi, în care a acceptat să joace Carmen Maura, o actriţă deja cunoscută în epocă, scrie Mediafax care citează screendaily.com.

În 1986, Pedro Almodovar şi-a înfiinţat propria companie de producţie cinematografică, El Deseo, în colaborare cu fratele său Agustin. Primul lor proiect a fost filmul „Legea dorinţei”. De atunci, fraţii Almodovar au produs toate filmele pe care Pedro le-a scris şi regizat, producând în paralel şi filmele regizate de cineaşti tineri.

În 1988, filmul „Femei în pragul unei crize de nervi” i-a adus recunoaşterea internaţională şi premiul pentru „cel mai bun film tânăr” decernat la prima ediţie a galei organizate de EFA.

Cineastul spaniol este cunoscut mai degrabă pentru comediile şi dramele sale care au ca temă centrală viaţa şi relaţiile de familie şi a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film străin în 1999, cu „Totul despre mama mea/ Todo Sobre Mi Madre”, dar şi Oscarul pentru cel mai bun scenariu, în 2002, cu „Vorbeşte cu ea/ Hable Con Ella”.

Cu cele peste 20 de lungmetraje ale sale, Pedro Almodovar a construit cea mai admirată filmografie din cinematografia spaniolă după Luis Bunuel şi a lansat o întreagă generaţie de actori iberici – Antonio Banderas, Carmen Maura, Victoria Abril şi Penelope Cruz.

În afara premiile Oscar câştigate, Almodovar a fost recompensat cu patru premii Cesar şi două premii Goya. Singurul trofeu major care i-a scăpat este Palme d’Or, decernat la Festivalul de la Cannes, unde a primit însă premiul pentru regie – pentru filmul „Totul despre mama mea” (1999) – şi cel pentru scenariu – pentru „Volver” (2006).

Printre celelalte pelicule notabile ale sale se numără filme precum „Tocuri înalte” (1991), „Sânge fierbinte” (1997), „Proasta creştere” (2004), „Îmbrăţişări frânte” (2009), „Pielea în care trăiesc” (2011). Cel mai recent film regizat de Pedro Almodovar se intitulează „Amanţii pasageri” şi a fost lansat în 2013.

Cea de-a 26-a gală organizată de Academia de Film Europeană va avea loc pe 7 decembrie, la Berlin.

Citeşte şi Cel mai nou film al lui Almodovar, comedia Amanţii pasageri, deschide TIFF 2013

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Un campion național a fost condamnat la moarte! „Viața lui este în pericol. Execuția ar putea avea loc în orice moment”
Capital.ro
Impozit mai mare cu 80% în România. Taxele se majorează de la 1 Ianuarie: Chiar dacă nu ne convine, suntem obligați
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet