Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, susține că Statele Unite vor ajunge să își retragă forțele din Orientul Mijlociu după ceea ce el descrie drept „lovituri dureroase” primite în regiune.
Mojtaba Khamenei, care a preluat conducerea Iranului în luna martie și nu a apărut niciodată public de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, a transmis luni un mesaj difuzat de televiziunea de stat iraniană.
„Azi, după ce au suferit lovituri dureroase de la bravii combatanți și de la gardienii Strâmtorii Ormuz, ei (inamicii) nu se vor mai aventura dincolo de Marea Arabiei”, a declarat Mojtaba Khamenei, fără să nominalizeze Statele Unite.
Liderul iranian a susținut apoi că forțele „inamice” au avut de suferit de fiecare dată când au încercat să se apropie.
„De fiecare dată cănd și-au asumat acest risc, n-au făcut altceva decât să-și aducă prejudiciu”, a apreciat el.
Khamenei a mai afirmat că prezența forțelor adversare în regiune ar urma să dispară în curând și din Marea Arabiei. Aceasta se întinde între Peninsula Arabică și India și reprezintă o importantă rută maritimă către coasta Iranului și Strâmtoarea Ormuz.
„Nu va trece mult timp până când Marea Arabiei se va elibera și ea de prezența lor”, a apreciat el.
Strâmtoarea Ormuz a devenit unul dintre punctele centrale ale confruntării dintre Washington și Teheran. Înaintea izbucnirii războiului, prin această rută maritimă trecea aproximativ o cincime din hidrocarburile transportate la nivel mondial.
Iranul a blocat Strâmtoarea Ormuz după începerea războiului, în timp ce Statele Unite au răspuns prin impunerea unei blocade asupra porturilor iraniene. În prezent, cele două state își dispută controlul asupra acestei rute strategice.
Declarațiile lui Mojtaba Khamenei vin în timp ce sunt purtate, prin intermediari, discuții între Iran și Statele Unite pentru găsirea unei soluții care să permită redeschiderea Strâmtorii Ormuz și încheierea conflictului.