Europarlamentarul Siegfried Mureșan și cabineul său au picat, miercuri, testul votului din parlament, la care au adunat doar 182 de voturi dintre cele 233 necesare pentru învestire. Susținerea a venit, în principal, de la partidele care l-au propus pentru șefia viitorului Executiv: PNL, USR și UDMR. Fără suportul PSD însă, totul a fost zadarnic.
După respingerea guvernului Mureșan, USR-iștii au postat, pe rețelele de socializare, un mesaj cu iz de ironie la adresa social-democraților, prin care le mulțumesc acestora pentru faptul că nu l-au susținut de premierul desemnat. Rațiunea mulțumirilor, fie acestea și ironice, este explicată prin faptul că miniștrii USR pot astfel să-și continue activitatea în guvernul interimar condus de Ilie Bolojan.
”PSD a votat azi pentru ca miniștrii USR să-ți continue treaba în Guvernul Bolojan. Mulțumim, PSD!”, au postat, pe Faceboook, USR-iștii, la scurt timp după votul din parlament.

Pe de altă parte, tot USR cere alegeri anticipate după respingerea cabinetului Mureșan.
”A venit momentul să ne întoarcem la votul oamenilor. Criza politică creată de PSD și AUR afectează prețurile, afacerile românești și încrederea oamenilor în viitor. Cetățenii nu mai trebuie să se uite neputincioşi la haosul creat de PSD. USR cere alegeri anticipate”, a postat liderul formațiunii, Dominic Fritz.
Fostul edil din Timișoara se declară ”mândru de echipa USR care a mers în fața Parlamentului”, propusă fiind pentru a ocupa posturi în guvernul Mureșan. ”De voi se sperie acest sistem. Pericolul cel mai mare pentru ei sunt cei care au demonstrat că România poate fi guvernată și cu rezultate pentru cetățeni”, le-a transmis Fritz respectivilor, dintre care marea lor majoritate (Diana Buzoianu, Oana Țoiu, Radu Miruță, Cătălin Drulă, Irineu Darău) continuă în Executivul interimar condus de Ilie Bolojan.
Dominic Fritz mai subliniază că USR nu va sprijini un guvern social-democrat la vedere sau mascat. ”Asta au respins astăzi PSD și aliații lor goi-gălăgioși de la AUR, alături de care vor să guverneze. Noi vom refuza să girăm un nou guvern PSD, indiferent de ambalajul în care ni-l vor livra”, a scris șeful USR-iștilor.
Fostul primar și-a încheiat postarea atacând, o dată în plus, ”sistemul”: ”După două încercări de învestire respinse și luni întregi de criză, președintele are acum instrumentul constituțional pentru dizolvarea Parlamentului. Oamenii trebuie să poată să aleagă: reducerea cheltuielilor și reformarea statului sau avioane de lux pentru PSD cu sprijin de la AUR? Români, nu abandonați, nu vă lăsați descurajați! Sistemul acesta corupt pare puternic doar pentru că face mult zgomot. În realitate, este mai slab și mai speriat decât pare. Pentru că știe un lucru: oricâte instituții ar captura, tot nu poate confisca votul oamenilor”.