Surpriza anunţată de CTP pentru postul de premier. De ce spune că anticipatele nu sunt o soluţia

Cristian Tudor Popescu a comentat blocajul politic și posibilitatea ca România să ajungă la alegeri anticipate. Gazetarul a spus că, în actualul context, nu vede o altă soluție pentru ieșirea din impas, chiar dacă scrutinul nu oferă nicio garanție privind o situație politică mai bună.
Viorel Dobran
30 sept. 2026, 20:23
Surpriza anunţată de CTP pentru postul de premier. De ce spune că anticipatele nu sunt o soluţia

CTP a respins ideea că alegerile anticipate ar putea garanta o îmbunătățire a situației. El a comparat România cu un pește ajuns pe uscat, care se zbate pentru a reveni în apă.

„În legătură cu alegerile anticipate, domnule Buzăianu, eu nu pot spune dacă ele vor aduce ceva bun, o modificare în bine a situației politice și deci economice și deci sociale din România. Cum nu se poate spune despre niciun fel de alegeri la termen din câte au avut loc în România acestor 36 de ani. Nu ai garanția când te duci în cabina de vot, nimeni nu are garanția că va fi mai bine. Asta e o iluzie.”

Gazetarul a explicat apoi de ce consideră că schimbarea a devenit necesară în actualul blocaj parlamentar.

„Ce este sigur este că se ajunge la situații în care o schimbare este necesară. Știți cum sunt? Alegerile sunt ca un pește care e pe uscat și vrea să ajungă în apă. Din nou, ca să nu moară sufocat. Și atunci se zbate. Se zbate în toate direcțiile. Și are șanse în felul acesta să nimerească în apă la un moment dat.”

Întrebat despre posibilitatea ca Nicușor Dan să îl propună pe Luca Niculescu pentru funcția de premier, Cristian Tudor Popescu a considerat scenariul plauzibil. Gazetarul a atras însă atenția asupra trecutului politic recent al diplomatului și asupra participării sale la guvernul condus de Adrian Veștea.

„Domnul Luca Niculescu, altfel, un intelectual respectabil, domnul Luca Niculescu, să nu uităm, a fost membru în guvernul Veștea. și chiar s-a pozat pentru televiziune, pentru net, cu domnul Veștea. Din poză nu se înțelegea ce discută cu domnul Veștea. Ideea era că e vorba de geopolitica mondială pe care o lămurea cu domnul Veștea.”

CTP a spus că imaginea respectivă i se pare relevantă pentru disponibilitatea lui Niculescu de a colabora cu zone politice diferite. Gazetarul a legat acest lucru de posibilitatea ca diplomatul să fie acceptat de mai multe formațiuni.

Citește și Soluţia lui Kelemen Hunor după căderea Guvernului Mureşan: „Kitsch politic! Nu suntem la grădiniță să ne ţină preşedintele de mână. Propun un guvern de tehnocraţi”

„Această imagine arată că ce spuneți dumneavoastră e realizabil de către domnul Luca Niculescu care iată că este dispus în toate camerele cu toate partidele să aibă o funcție și anume de premier sau măcar de ministru.”

În continuarea intervenției, Popescu a avut o apreciere critică asupra parcursului politic al lui Niculescu, sugerând că acesta urmărește să avanseze în zona guvernamentală.

„A ajuns în acea etapă a vieții când vrea să urce cu orice preț. Pentru că poza aceea demonstrează faptul că e cu orice preț această urcare. Prin urmare, cred că ar fi o opțiune cu sorți de izbândă. Dacă l-ar propune domnul Nicușor Dan.”

CTP, după audierile din Parlament: „Asta ne așteaptă”. Ce spune despre un posibil guvern condus de Grindeanu 

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit, potrivit B1 TV, despre scenariile politice care s-ar putea deschide după audierile și votul din Parlament asupra Guvernului condus de Siegfried Mureșan. CTP a pus în discuție inclusiv posibilitatea ca Nicușor Dan să amâne o nouă desemnare și a criticat ideea că PSD și AUR ar trebui lăsate să guverneze pentru a-și demonstra limitele.

În opinia gazetarului, problemele economice nu pot fi rezolvate printr-un așa-numit „guvern-miracol”, indiferent de partidele care ajung la Palatul Victoria.

„Păi nu văd altă posibilitate pentru domnul Nicușor Dan decât o desemnare amânată încă puțin pentru efectul dramatic a domnului Grindeanu sau a domnului Nazare. În aceste condiții, cea mai bună imagine a viitorului care ne așteaptă într-un guvern condus de Grindeanu îi aparține domnului Kelemen Hunor.”

CTP a făcut referire la imaginea folosită de liderul UDMR pentru a descrie situația care ar urma unei asemenea formule politice. „Este o poză a deșertului la răsărit. Extraordinară imagine. Da, asta ne așteaptă, pentru că indiferent ce guvern va veni, situația este aceeași. Banii pe care se așteaptă să-i dea guvernul-miracol care ar veni, nu sunt. Pur și simplu, nu sunt. N-au de unde să-i dea.”

Gazetarul a respins apoi argumentul potrivit căruia PSD și AUR ar trebui să preia puterea pentru a demonstra că nu pot redresa România. CTP consideră că miza unei asemenea guvernări ar fi, în opinia sa, diferită de problemele economice invocate public.

„Mi se pare fundamental greșită, ideea tot vânturată în ultima vreme: lasă domne să vină PSD cu aur la guvernare ca să-și demonstreze incompetența, neputința în a redresa România. Să vadă și ei că n-au cum să facă minunile pe care le tot trâmbițează. E foarte greșită această gândire.”

Nicușor Dan accelerează demersurile pentru depășirea crizei. Consultări cu partidele luni dimineață și o nouă desemnare de premier luni după-amiază!

El a susținut apoi că, în scenariul său, cele două formațiuni ar urmări controlul instituțiilor de forță și gestionarea eventualelor proteste.

„PSD și aur nu vor să vină la guvernare ca să reducă prețurile, ca să reducă șomajul, ca să îmbunătățească viața românilor din această țară. Puțin le pasă de populime lor. Ei vin la guvernare cu intenția de a pune stăpânire, a controla strâns servicii secrete, poliția, jandarmeria, justiția, mai mult decât o controlează acum, armata.”

În final, CTP și-a sintetizat perspectiva asupra celor două variante pe care le vede într-un asemenea scenariu: „Ori îmbunătățești situația, ori căpăcești pe oricine protestează.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
România a jucat cu Brazilia lui Ronaldo și Ronaldinho, nu cu Bosnia lui Barbarez! Cifrele Wyscout sunt șocante
Capital.ro
Traian Băsescu cere alegeri anticipate după respingerea Guvernului Mureșan: Este evident că nu avem altă soluție
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte