Ministerul Educației anunță burse postdoctorale de 4.000 de lei/lună pentru tinerii cercetători din România

Un nou program de sprijin pentru tinerii cercetători a fost anunțat de ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian. Inițiativa vizează facilitarea tranziției de la doctorat către o carieră universitară sau de cercetare și prevede finanțarea a până la 500 de burse postdoctorale, în valoare de 400 de lei lunar, pentru o perioadă de maximum doi ani.
Bianca Bocioacă
30 sept. 2026, 22:15
Ministerul Educației anunță burse postdoctorale de 4.000 de lei/lună pentru tinerii cercetători din România
Ministerul Educației anunță burse postdoctorale de 4.000 de lei/lună

Noul program de sprijin a fost anunțat miercuri, 30 septembrie 2026 de către ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian.

„Astăzi, lansăm un nou program de burse postdoctorale, pentru a sprijini tranziția de la doctorat către o carieră universitară sau de cercetare: până la 500 de burse, de 4.000 lei pe lună, pentru maximum 24 de luni, la care se adaugă o contribuție a instituției gazdă de cel puțin aceeași valoare, pentru creșterea bursei sau pentru alte cheltuieli materiale, de deplasare, de publicare, etc.”, a anunțat Dimian.

Citește și: Peste 230 de milioane de euro pentru elevii din clasele primare. Anunțul făcut de Ministerul Educației

Acesta explica încă din 20 septembrie că programul ar urma să înceapă cu 500 de bursieri, iar după intrarea unei noi generații în anul următor să ajungă la 1.ooo de bruse acordate simultan.

„Veți vedea câteva măsuri în acest an. În primul rând, vom lansa programul de burse postdoctorale, care poate asigura 1.000 de burse în fiecare an. Începem cu 500 în acest an. Aceștia trec apoi în anul al doilea, iar anul viitor vin încă 500 de oameni în anul întâi, astfel încât să ajungem la 1.000.

Doctorandul din România care se află la finalul tezei este în momentul în care poate produce foarte mult. Noi îi creăm tocmai atunci cea mai nesigură situație. Sunt luni în care acești tineri nu sunt plătiți, pentru că au finalizat doctoratul și încă nu au un alt loc de muncă. După aceea, nu știu ce va urma, pentru că scoaterea unei poziții la concurs durează”, declara Mihai Dimian.

Bursa postdoctorală ar urma să acopere tocmai această perioadă de tranziție și să le ofere tinerilor cercetători doi ani în care să continue activitatea începută în timpul doctoratului.

„Acest program le asigură, în primul rând, stabilitate și, în al doilea rând, un interval de doi ani în care să pună în valoare ceea ce au realizat în timpul doctoratului, fără să mai aibă presiunea obținerii titlului și așa mai departe.

Aceștia sunt, de fapt, cei care produc cele mai bune rezultate. În universitățile de top, profesorii coordonează activitatea”, a mai spus ministrul.

Citește și: Program de peste un miliard de lei pentru şcolile vulnerabile. Aproape 50.000 de copii ar urma să primească sprijin suplimentar

Mihai Dimian precizează că la cei 4.000 de lei pe lună se adaugă o contribuție a instituției gazdă „de cel puțin aceeași valoare”, în anunțul de astăzi.

„Ne dorim ca doctoranzii să se concentreze pe elaborarea unei teze valoroase, având perspectiva unui sprijin pentru continuarea cercetărilor după absolvire, pentru perioada de tranziție către un loc de muncă permanent în mediul universitar sau de cercetare”, a transmis ministrul.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Poate bate FCSB 10 meciuri la rând? Mihai Stoica a făcut calculele în direct: „Nu mă mai uit la clasament”
Capital.ro
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în luna octombrie. Cât vor plăti șoferii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte