Mama și sora Valentinei Tănăsie au fost audiate în București de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care s-a deplasat în Capitală special pentru aceste audieri.
Potrivit informațiilor dezvăluite de cele două, Vlad Bălțățeanu era violent cu iubita lui, iar Valentina nu ascundea aceste lucruri de familia ei.
„Astăzi, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea s-a deplasat în București, unde au fost audiate două persoane, și anume mama și sora victimei găsite moartă într-o valiză, după ce a fost omorâtă de concubinul acesteia.
În urma audierii, care s-a desfășurat la domiciliul acestora, a reieșit că inculpatul era o persoană extrem de violentă, iar victima și-a prezentat loviturile familiei de mai multe ori”, a dezvăluit avocatul Adrian Cuculis, apărătorul familiei Tănăsie.
Mama și sora Valentinei Tănăsie au dezvăluit că aceasta le-a arătat de nenumărate ori urme de violență pe trupul ei.
Audierile de la București au avut loc la scurt timp după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat autorităților din Elveția. Bărbatul părăsise teritoriul României în ziua în care a ucis-o pe tânără, dar înainte ca trupul ei să fie descoperit în apele Oltului. Bărbatul a reușit să traverseze patru țări, iar în cele din urmă s-aq predat autorităților din Elveția.
Nefiind o țară membră a Uniunii Europene, în Elveția se aplică mandatul european de arestare, astfel că este necesară procedura de extrădare.
Eliza, sora Valentinei, a mărturisit, într-un clip postat pe rețelele sociale, că familia tinerei nu a fost de acord de la bun început cu relația ei cu Vlad. Eliza a povestit că atât ea, cât și părinții i-au spus Valentinei că cel mai bine ar fi să părăsească locuința iubitului și să se întoarcă acasă.
„Eu nu știu cum să încep. A trecut o săptămână de când mi-am văzut sora moartă. Dacă vreodată am crezut că am dus ceva greu, nu există ceva mai greu decât să îți suni mama și să o anunți că i-a murit copilul.
Văd peste tot poze cu sora mea pe internet, nu pot să cred așa ceva. Acum îmi amintesc de ce am făcut clipul ăsta. Toată lumea mă caută: de ce nu zic o reacție, de ce nu apar în emisiuni, de ce nu vreau să fac chestia asta.
Am fost în șoc. Nu am crezut ce mi se întâmplă, chiar și după ce am aflat de sora mea. Eu am sunat-o încontinuu și spuneam: ‘Răspunde, răspunde, răspunde’.
Mulțumesc oamenilor care ne scriu în fiecare zi și sunt alături de noi. Vă mulțumesc din suflet. Să știți că, chiar dacă credeți că noi nu vedem mesajele voastre, noi le vedem și ne dau putere. Trecem prin cea mai grea perioadă din viața noastră.
Eu sunt obișnuită cu hate-ul. Postând în online, dacă mi-ar scrie cineva ceva sau cineva ar avea o părere de-a lui, nu m-ar afecta, că nu știu cum funcționează lucrurile astea. Însă părinții mei nu pot, prin ce suferință trec, să citească comentariile rele.
În ziua de azi să nu se mai facă diferența între victimă și criminal, să fie judecați oamenii după aparență. Când, ca femeie, ți-ai modificat ceva puțin sau ești un pic mai sexy într-o ipostază, ți-ai meritat-o. Oamenii care comentează urât și instigă la ură și violență nu sunt cu nimic mai prejos față de acel criminal.
Știu că Dumnezeu le așază pe toate.
Acum vreau să clarific niște lucruri legate de mama, pentru că, săraca, ea este peste tot pe internet. Toată lumea o blamează. Sora mea, un suflet blând și bun, însă o fire mai rebelă.
28 de ani, femeie în toată firea, nu asculta sfaturile noastre. Ea făcea, până la urmă, ce considera. Era un adult în toată firea.
Să oblige o femeie de 28 de ani să plece dintr-un loc, să nu mai vorbească cu anumite persoane dacă ea asta simte să facă?
În ceea ce privește acest individ, nimeni din familia mea nu a fost de acord cu el. Am încercat în toate felurile să o convingem pe sora mea.
Multe din declarațiile pe care le-au dat părinții mei, săracii, le-au dat doar pentru că vor ajuta la prinderea acestui criminal. Nu le-a făcut neapărat bine. Totul s-a înțeles greșit.
Mama mea a aflat, în noaptea în care sora mea a fost ucisă, că atunci sora mea i-a recunoscut că acest individ a bătut-o cinci ore.
Între timp, în toată perioada asta de două luni de relație cât aveam împreună, trei, maximum, o relație scurtă care nu părea serioasă, sora mea a zis că nu, ne-a încercat să ne convingă. ‘E bine, s-a schimbat’, deși pe cine să convingi? Se convingea doar pe ea, pentru că noi, de prima dată, am zis că nu există să-l iertăm, așa ceva.
‘Tu nu trebuie să rămâi aici. Nu contează că acum îți aduce flori, că îți spune că te iubește. Nu contează ce s-a întâmplat odată, se va mai întâmpla.’
Dar asta încerc să-ți spun și de asta am ieșit aici, ca să nu-i mai blamați pe părinți, că suferă foarte mult. Au făcut tot ce au putut.
Mama, în momentul în care sora mea a sunat-o și i-a spus, a mărturisit și a zis: ‘Gata, nu mai vreau să vin la tine, m-am săturat’, așa i-a zis, ‘să știi că odată m-a bătut și patru ore încontinuu’.
Și mama a rămas șocată. Tata a zis: ‘Nu mai, mâine mă duc acolo, vreau să-mi iau fata acasă’.
Nu a stat nimeni, cum se zice pe internet: ‘De ce au stat? De ce n-au luat-o? De ce, de ce, de ce?’
Asta s-a și întâmplat. Tatăl meu a doua zi a plecat la Vâlcea să o vadă și să o ia acasă. Nu știa nimeni că a fost omorâtă.
Tatăl meu a aflat acolo, la locul faptei, în timp ce își căuta copilul să-l vadă, că ea nu mai este.
Cum pot oamenii să fie atât de răi încât să-i blameze pe părinții victimei, în loc să se uite către criminal? Victima este mereu trasă la răspundere, în timp ce criminalul a avut un motiv, nu? ‘De ce nu l-a chemat poliția?’
Între timp, când tatăl meu s-a dus la Vâlcea, a chemat poliția. Când a văzut că sora mea nu răspunde la telefon, a fost chemată poliția.
Din păcate, a fost prea târziu.
Stăm să ne gândim. Dacă, cu un singur apel la poliție, totul s-ar rezolva, nu ar mai exista atâtea cazuri de feminicid în România.
Am vorbit cu sora mea de foarte multe ori, am încercat să o conving. Am făcut programare la psiholog. Din păcate, nu a vrut să vină.
Noi chiar i-am întins mâinile. O iubim și o vom iubi toată viața și nici acum nu realizăm ce ni se întâmplă.
Însă am făcut acest video ca oamenii să nu-i mai blameze pe părinții mei.
Sora mea, oricum, de mic copil, a fost mai retrasă, a fost o fire diferită, era introvertită. Nu mai judecați doar pentru că avea buzele mari. Ce contează? Ce contează dacă ea a decis să arate într-un fel? Ce contează?
În continuare, să știți că îmi caut cățelul și nu știu unde se află, dar știu că ea și-ar dori să-l găsesc. Așa că eu voi continua să-l caut.
Am ținut neapărat să fac și acea mențiune pentru că declarația mamei mele, cumva, simt că a fost scoasă din context.
Părinții mei chiar au făcut tot ce au putut”, a declarat sora Valentinei pe rețelele sociale.