Andreea Popescu este extrem de deschisă cu cei care o urmăresc pe internet, însă ultima sa postare a generat multă panică. Vedeta a apărut cu mici umflături în zona gâtului, un detaliu care i-a alertat imediat pe fani, care s-au întrebat ce problemă de sănătate ar putea ascunde aceste semne.
Pentru a opri speculațiile, influencerița a spus că nu este vorba despre vreo afecțiune medicală, ci despre o procedură de înfrumusețare la nivelul pielii. Ea le-a transmis fanilor un mesaj liniștitor, precizând că urmele vizibile de pe gât sunt absolut normale după o astfel de intervenție și se vor estompa rapid. „Pe gât, mi-am făcut un tratament pentru piele. Nu vă speriați”, a scris Andreea Popescu pe Instagram.
„Nu intervin în viața lui, nu complic situația (…) Nu că sunt decentă, ci foarte decentă și super înțelegătoare, atât de înțelegătoare încât am fost deschisă și să cunosc partenera și să vorbesc cu ea și pentru copii, pentru armonie.
Eu dacă aș fi făcut probleme, ce armonie ar fi existat? Sau invers. Nu există nicio armonie (…) Foarte bine, bine (n.r. cum a fost prima întâlnire cu iubita lui Rareș Cojoc). Eu sunt o persoană care este capabilă să lase foarte mult de la ea, să mă pun în situația persoanei respective și ce mie nu-mi place, altuia nu îi fac.
Am foarte multe momente nu că cedez neapărat, dar devin foarte vulnerabilă și las trăirile să se întâmple, dar cred că curajul vine atunci când ești cel mai neputincios și poți să acționezi, adică nu te lași cuprins de frică, de deznădejde, de gânduri, ci pur și simplu, acționezi în mod pozitiv”, a declarat Andreea Popescu.