PNL nu vede rostul consultărilor cu Nicușor Dan de la Palatul Cotroceni: „Pozițiile partidelor nu s-au schimbat. Nu se va modifica decizia de a nu participa în guvern cu PSD”. Ce cred celelalte partide despre mișcarea președintelui

Partidul Național Liberal (PNL) nu vede rostul consultărilor convocate luni de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, în timp ce refuză în continuare să facă un guvern alături de PSD.
Andrei Ene
01 oct. 2026, 14:10
PNL nu vede rostul consultărilor cu Nicușor Dan de la Palatul Cotroceni: „Pozițiile partidelor nu s-au schimbat. Nu se va modifica decizia de a nu participa în guvern cu PSD”. Ce cred celelalte partide despre mișcarea președintelui
Sursă foto : Inquam Photos

Mihai Voicu, deputat PNL, a transmis, după mesajul președintelui Nicușor Dan de miercuri potrivit căruia partidele politice sunt convocate luni la consultări în vederea desemnării unui premier, că liberalii nu văd rostul întâlnirilor.

„În acest moment, poziția noastră politică va fi exprimată după ce președintele va face o nouă desemnare pentru premier.

Inclusiv niște noi consultări nu sunt neapărat necesare. Pozițiile partidelor nu s-au schimbat. Sigur că ne vom prezenta dacă dorește Președintele Nicușor Dan.”, afirmă acesta.

Deputatul PNL afirmă că liberalii nu vor merge cu o propunere de premier la Palatul Cotroceni și că își mențin poziția de a nu participa în Guvern alături de PSD.

„Nu mergem luni cu o propunere de majoritate sau cu o propunere de premier. Ar fi puțin ciudat să afirmăm luni că avem o majoritate, după ce miercuri nu am avut-o.

Citește și : Nicușor Dan cheamă liderii PSD, PNL, USR și UDMR la discuții informale, înaintea consultărilor oficiale programate pentru luni

Nu se va modifica decizia de a nu participa în guvern cu PSD. Este exclus. Nu vom face parte din guvernul PSD sau dintr-un guvern controlat de PSD.”, mai arată Voicu.

Deputatul PNL a mai spus că, după o eventuală nominalizare, va exista o întrunire a forurilor statutare care să decidă poziția partidului.

„La votul de învestitură, este o decizie pe care forurile partidelor o vor lua. Nimeni din PNL nu poate spune ce se va întâmpla după nominalizare, până la întrunirea forurilor statutare.

Și Bolojan a spus că nu va exprima o opinie înainte de a-și consulta colegii.”, a mai specificat Voicu.

În același timp, purtătorul de cuvânt AUR, Ștefăniță Avramescu, a spus că formațiunea nu votează un guvern din care nu face parte și nu va merge la Palatul Cotroceni cu o propunere de premier.

„Dacă Sorin Grindeanu vrea să discute să o facă cu conducerea AUR, nu individual. Știam de aceste discuții, oamenii cu care discută vin și ne spun.

AUR a pus pe masă două opțiuni: ori facem parte din guvern, ori mergem la anticipate.

Președintele ne-a spus «fără AUR la guvernare». Ni se pare ridicol să propunem ceva, când ni s-a spus clar asta. Să vedem dacă ne cheamă la consultări.”, a menționat Avramescu.

Din partea USR, deputata Diana Stoica a spus că partidul nu va vota un guvern PSD sau din care face parte PSD.

„Nu avem acum altă propunere. Nu am avut alte discuții încă.

Nu am primit încă invitația oficială de a participa la consultări. Când vom avea invitația, vom vedea cu ce propunere vom merge, dacă va fi una pe care o vom face.

E clar că USR nu va vota un guvern PSD sau un guvern din care să facă parte membri PSD”, afirmă aceasta.

Florian Bodog (PSD) afirmă că formațiunea poartă discuții cu parlamentari de la toate partidele.

„Nu e vorba de nicio negociere. Așteptăm decizia președintelui. Sunt foarte fericit că USR nu își dorește să voteze un guvern din care face parte PSD. PSD este alegerea primă a românilor.

Citește și : Bolojan iese la atac în criza politică: „PSD și AUR m-au ținut la Guvern, deși toată vara au trâmbițat că m-am legat de funcții”

Luni vom participa la consultări. Am început ședințele interne, avem discuții cu parlamentari de la toate partidele pentru a susține un guvern.”, a punctat deputatul.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Maria de la Mireasa a recunoscut că a făcut declarații care l-au deranjat pe Bogdan. Ce i-a spus la task-ul cătușelor
Fanatik.ro
Titular pentru România în Polonia, apoi transfer de milioane în Bundesliga sau Serie A? Hagi a vorbit public despre el: „Merită!”
Capital.ro
O sumă uriașă ajunge la fermieri. Cine poate primi până la 200.000 de euro pentru investiții
Playtech.ro
Ai primit salariul mai târziu decât data din contract. Ce drepturi ai și când întârzierea devine o problemă
Adevarul
Cine este pilotul erou care a salvat 174 de oameni după ce a fost înjunghiat de copilot: gestul care a prevenit o catastrofă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Bombă! FC Koln, ofertă pentru unul dintre jucătorii din naționala României: 'Vorbesc foarte frumos despre el'
MediaFlux
Dan Bursuc, accident pe Dorobanți! Un șofer i-a zgâriat mașina după ce nu i-a fost acordată prioritate | Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte