Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan a recomandat ca cei 23 de parlamentari din Platforma Liberal-Conservatoare din cadrul PNL să voteze guvernul ”undercover Bolojan 2”, pentru că fără un Executiv stabil, România ”se duce în cap”.
După ce a căzut la vot guvernul Siegfried Mureşan, europarlamentarul Rareş Bogdan a pus tunurile pe Ilie Bolojan, pe care îl acuză că face mult rău României. „Bolojan a fost administrator bun la el în sat, dar este dezastru ca premier. Să se ducă la USR!”, a declarat Rareş Bogdan în exclusivitate la România TV.
„Pare că Bolojan are ca scop să ducă România spre faliment. Şi la Oradea ce a făcut a făcut cu bani de la Guvern, de la Ciucă, de la Ciolacu…”
Rareş Bogdan a făcut apoi un inventar al dezastrului guvernării actuale. „Bolojan apără doar secta bolojenistă, nu apără Partidul Național Liberal. Mai are și oameni cu creierii la ei, nu le-au plecat în vacanță, oameni raționali, oameni care se uită pe cifre, oameni care văd că în momentul ăsta situația a devenit absolut tragică, că plătim numai dobânzi de 60 de miliarde de lei. În clasamentul competitivității am căzut de pe poziția 49 pe 61, am ajuns la 395 de mii de someri.
În momentul ăsta, investițiile străine directe în România, care erau 3,5 miliarde până în momentul în care a venit Bolojan la conducerea Guvernului, au ajuns la 700 de milioane.
Astăzi am lovit în transportator prin măsuri aberante. Avem nu mai puțin de 67.000 de firme închise din cauza măsurilor aberante. Am scăzut pragul la micro-întreprinderi și am desființat locuri de muncă.
Acum vrea să vină cu o măsură, de asta trebuie scos urgent din Palatul Victoria, pentru că de la 1 ianuarie vrea să introducă un impozit pe valoarea de piața imobilului, adică oamenii care și-au cumpărat, părinții mei, părinții noştri, oamenii care trăiesc de la noi și un alt apartament cu 60.000 de euro, 80.000 de euro 120.000 de euro sau 40.000 de euro și alt apartament 200.000, 300.000, 400.000, pentru că piața a crescut. Asta înseamnă că vom ajunge, dator la administrațiile locale, la administrațiile financiare, și vor fi 10.000, 100.000 de executări silite în România.”
„Coșmarul continuă! Premierul calamitate care a trimis în șomaj 100.000 de români intr-un an distruge România în continuare! Bolojan și Miruță îi omoară și pe transportatori! Incredibil!! TollRo, sistemul de taxare rutieră intrat în vigoare azi-noapte, e blocat. Nu s-au putut cumpăra tichete, aplicația nu merge, iar amenzile vor curge!”, a declarat tot joi unul dintre liderii opoziţiei din interiorul PNL.
„De când a venit la conducerea guvernului, nu a făcut altceva decât să facă o politică anti-americană, anti-investiții străine, să blocheze tot ce înseamnă investițiile străine și să scadă pe de altă parte consumul.
Avem al cincilea trimestru consecutiv de scădere a consumului , sunt afectaţi cei mai sărmani români. În momentul acesta, Partidul Național Liberal, pe care îl cunoști atât de bine, este un partid rupt în două, practic.
Este un partid rațional, este un partid care merge pe linia conservatoare, clasica liberalismului, așa cum a fost, sunt 25 de parlamentari, 3 europarlamentari”, a mai spus Rareş Bogdan.
„Întorcându-mă la Ilie Bolojan, acest om pur și simplu nu înțelege că în momentul ăsta face foarte mult rău românilor.
El a făcut lucruri bune la Oradea, dar ca să înțelegi, și acolo le-a făcut inclusiv cu bani primiți de la Ciucă, Cîțu, Ludovic Orban, Ciolacu, pe care astăzi îi reneagă. În schimb, nu are viziune națională. El a fost un bun administrator la el în sat, dar este un dezastru la nivel național.
Nu înțelege rolul investițiilor în creșterea PIB-ului, a discutat exclusiv doar de scăderea deficitului, fără să înțeleagă că asta se poate face în momentul în care înțelegi că este vital să crești investițiile și PIB-ul”, conchide Rareş Bogdan.
„Astăzi suntem un grup foarte important de liderei Partidului Național Liberal, atât în teritoriu, cât și la nivel central, care ne opunem politicilor dezastroase a lui Ilie Bolojan şi apropierii acestuia nefiresc de mult de USR. Foarte bine să-și-l cultive, să-i voteze, noi avem un alt electorat, să se ducă la USR”, a mai spus în final Rareş Bogdan.