Intervenţiile estetice la care Valentina Pelinel apelează de două ori pe an. „Nu poți să îți faci la infinit ceva”

Valentina Pelinel și-a construit o rutină de îngrijire bazată pe informare, prevenție și proceduri adaptate propriilor nevoi. Vedeta seste deschisă către tratamentele moderne, însă consideră că intervențiile estetice trebuie făcute cu măsură și, mai ales, în funcție de particularitățile fiecărei persoane.
Filip Stan
05 oct. 2026, 14:43
Intervenţiile estetice la care Valentina Pelinel apelează de două ori pe an.
Intervenţiile estetice la care Valentina Pelinel apelează de două ori pe an. "Nu poți să îți faci la infinit ceva"

Valentina Pelinel a dezvăluit care sunt procedurile la care apelează și cât de des își face una dintre cele mai cunoscute intervenții estetice. Pentru ea, prevenția ocupă un loc important, iar intervențiile trebuie realizate cu responsabilitate și fără excese.

„Sunt genul de femeie căreia îi place să știe. Întotdeauna mă interesez și îmi place să știu de toate despre acest domeniu al frumuseții, despre proceduri și despre prevenții, mai ales. Pentru că prevenția este cea mai importantă. Nu poți să îți faci la infinit ceva, pentru că oameni suntem”, a declarat Valentina Pelinel pentru Viva!.

Vedeta spune că apreciază în mod special procedurile de biostimulare, despre care consideră că au avantajul de a stimula producția naturală de colagen: „Apreciez foarte mult procedurile de biostimulare, în afară de botox, pe care și eu mi-l fac la șase luni și niciodată mai devreme… Pentru că trebuie să te gândești și la sănătatea ta. Procedurile de biostimulare îmi plac pentru că ele stimulează propriul colagen. Sunt multe în ziua de astăzi”.

Valentina Pelinel: „Îmi place să fiu veselă, să văd partea bună a lucrurilor”

Dincolo de aspectul fizic, Valentina Pelinel consideră că starea de bine și optimismul au un rol important în felul în care o femeie se simte și se vede.

„Sunt optimistă, așa cum mă știi demult. Îmi place să fiu veselă, să văd partea bună a lucrurilor. Până la urmă, asta este esența vieții. Până la urmă ce își dorește fiecare? Asta în afară de a fi sănătos… Să fie fericit! Și atunci să ne fericim și să ne bucurăm de ceea ce este bun!”, a mărturisit soţia lui Cristi Borcea.

Citeşte şi: Ion Țiriac, confesiune rară despre cel mai mare regret al carierei: „Pentru mine ar fi fost frumos”. Nu și-a putut ierta asta niciodată!

Întrebată care a fost momentul care a transformat-o în femeia puternică de astăzi, Valentina Pelinel spune că nu poate indica o singură experiență: „Nu cred că este doar un moment. Cred că absolut toate experiențele prin care am trecut m-au făcut femeia de astăzi. Fiecare zi, fiecare clipă. Poate să-ți aducă o clipă, într-o zi… o experiență și poți să înveți atât de multe lucruri, cât nu ai învățat o viață! Și atunci cred că e bine să înveți din orice ți se întâmplă”.

„Și, da, cu cât treci prin mai multe devii mai puternică, nu ai încotro! Dumnezeu nu îți dă mai multe decât poți să duci!”, a adăugat Valentina Pelinel.

Valentina Pelinel nu stă la soare cu fața și nu renunță la SPF 50

Când vine vorba despre îngrijirea tenului, Valentina Pelinel spune că are o regulă pe care o respectă cu strictețe: evită să își expună fața direct la soare și folosește SPF 50.

„Uite, eu nu stau la soare niciodată cu fața! Oricum, eu aplic SPF 50. E clar că soarele este bun, dar și îmbătrânește! De la asta nu mă abat. Și asta le recomand tuturor femeilor, să nu stea la soare cu fața!”, a explicat vedeta, care recunoaște, însă, că nu respectă întotdeauna o rutină de beauty perfectă: „În rest, nu știu cât de silitoare pot să spun că sunt, că fac tratamente… Uneori, poate nu mă demachiez seara, ca orice om. Nu sunt ca la carte! Dar la SPF-uri nu renunț și nu stau la soare cu fața, după cum am spus”.

Citeşte şi: LIVE Antena 1 România – Suedia ONLINE VIDEO în Liga Naţiunilor. Hagi schimbă total echipa şi sistemul, surprize mari în primul 11

Pentru Valentina Pelinel, unul dintre cele mai importante principii în materie de frumusețe este personalizarea: „Pentru că nu aș vrea să zic că ceea ce fac eu trebuie să faci și tu. Suntem atât de diferiți! Să te știi pe tine și să știi ce funcționează mai bine pentru tine și ce ți se potrivește cel mai bine. Eu așa cred”.