Trapperul Bogdan Anghel Georgian, cunoscut sub numele de scenă Ian, a fost pus luni sub control judiciar după ce a urinat pe scenă, potrivit unor surse judiciare citate de G4Media. Artistul are dreptul să susțină concerte în continuare.
@madalinamanea13 #ian #azteca #foryourpage #foryou ♬ sunet original – Oby INK
Ian va trebui să se prezinte la secția de poliție ori de câte ori este chemat de către organele judiciare.
Încălcare controlului judiciar poate atrage înlocuirea măsurii cu arestul la domicliu sau arest preventiv.
Cunoscutul trapper Ian a fost filmat în timp ce urina pe scenă, în fața a sute de spectatori. Momentul a avut loc în timpul concertului susținut alături de colegul său Azteca, primul din turneul național al celor doi artiști.
„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public cu privire la comportamentul unui bărbat, în contextul unui eveniment public desfășurat în Capitală, facem următoarele precizări:
În urma imaginilor apărute în mediul online, polițiștii din cadrul Secției 14 Poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unei fapte susceptibile a întruni elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana în cauză, aceasta fiind invitată la sediul Secției 14 Poliție, în vederea efectuării de verificări și audieri.
În continuare, polițiștii din cadrul Secției 14 Poliție efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.
Precizăm că, pe parcursul cercetărilor, sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege”, se arată în comunicatul Poliției.