Polymarket: Șanse mai mari pentru alegeri anticipate decât pentru învestirea unui premier în România până la sfârșitul anului!

Dizolvarea parlamentului și alegerile anticipate sunt creditate cu șanse mai mari decât învestirea unui nou premier, arată predicțiile de pe platforma americană Polymarket. Trendul este confirmat de volumul mizelor puse pe scenariul în care Luca Niculescu, desemnat luni prim-ministru, va reuși să treacă testul votului din plenul aleșilor.
Alina Costache
06 oct. 2026, 07:45
Polymarket: Șanse mai mari pentru alegeri anticipate decât pentru învestirea unui premier în România până la sfârșitul anului!

România se îndreaptă mai degrabă spre alegeri anticipate decât spre învestirea unui nou premier. Cel puțin acesta este trendul predicțiilor de pe platforma Polymarket în ziua de marți, 6 octombrie.

Dizolvarea parlamentului, care duce automat la alegeri anticipate, este creditată cu 54 la sută șanse. Predicția acoperă intervalul rămas până la 21 decembrie 2026. Asta înseamnă că un pariu pe dizolvarea parlamentului este câștigător dacă asta se va întâmpla până la sfârșitul anului.

Acest trend este confirmat, în parte, de faptul că Luca Niculescu are 45 la sută șanse să fie viitorul premier al României. Pe de altă parte, tot predicțiile de pe Polymarket indică 71 la sută șanse ca viitorul prim-ministru să fie un independent sau un tehnocrat.

Președintele Nicușor Dan a avut luni, la Palatul Cotroceni, o nouă serie de consultări cu liderii partidelor parlamentare, apoi a făcut a patra desemnare pentru șefia viitorului guvern. Ulterior, șeful statului l-a desemnat premier pe fostul diplomat Luca Niculescu, despre care a spus că este ”persoana care are cele mai mari șanse să întrunească o majoritate”.

Citește și Ce șanse are premierul desemnat Luca Niculescu să treacă de Parlament. Politologul Cristian Pîrvulescu: „Un om care nu aparţine nimănui devine singurul nume pe care toţi îl pot accepta fără să piardă. Tocmai de aici vine însă slăbiciunea lui.”

”Propunerea mea pentru funcția de prim-ministru este Luca Niculescu, un om care, ca diplomat, știe să armonizeze poziţii diferite. În ultimii patru ani, domnul Niculescu s-a ocupat de procesul de aderare a țării noastre la OCDE şi, în această calitate, a lucrat cu instituţiile din România. Este, așadar, cineva care cunoaşte statul şi care a făcut o muncă de patru ani în care a dus la elaborarea a 100 de acte normative cu acordul partidelor parlamentare. De altfel, cred că este un moment în care atât economia românească, cât și administrația să facă saltul pe care aderarea la OCDE i-l permite.

Desemnarea lui Luca Niculescu a venit în urma consultărilor de azi. Am ales persoana care are cele mai mari șanse să întrunească o majoritate, iar domnul Niculescu, în urma discuțiilor aprofundate pe care le va avea cu partidele, are libertatea să decidă formula de guvern – politic sau tehnocrat. Importantă este majoritatea din Parlament.

Este necesar ca România să aibă un guvern cât de curând, pentru că sunt instituții care au nevoie de rectificare, este nevoie de un buget pentru anul viitor. Prelungirea incertitudinii va avea efecte pentru viața românilor. Am văzut evoluția din aceste zile a cursului valutar, dobânzile la credite, sunt investiții care așteaptă terminarea acestei etape de incertitudini, investiții care înseamnă locuri de muncă pentru români.

Am garanția că un guvern cu Luca Niculescu va păstra direcția pro-occidentală a României și va respecta țintele financiare și toate angajamentele pe care România și le-a asumat”, a spus Nicușor Dan.

Citește și TOTUL despre Luca Niculescu, propus premier de Nicușor Dan. Fost jurnalist, devenit diplomat și însărcinat să coordoneze aderarea României la OCDE. A renunțat la televizor pentru a nu fi distras de la muncă!