Cristela Georgescu, din nou la audieri la DIICOT. Călin Georgescu, scos din nou din Arestul Central. Procurorii le-au cerut parolele pentru a putea accesa informațiile din dispozitive ridicate la percheziții

Cristela și Călin Georgescu sunt prezenți miercuri la DIICOT la perchezițiile informatice. Procurorii le-au cerut parolele pentru a putea accesa informațiile din cele 27 de dispozitive ridicate. Tot astăzi, Tribunalul București analizează contestația formulată de Călin Georgescu împotriva sechestrului instituit asupra imobilului din Mogoșoaia.
Alina Costache
07 oct. 2026, 08:35
Cristela Georgescu, din nou la audieri la DIICOT. Călin Georgescu, scos din nou din Arestul Central. Procurorii le-au cerut parolele pentru a putea accesa informațiile din dispozitive ridicate la percheziții

Călin Georgescu și soția sa, Cristela, au fost aduși din nou la DIICOT, după ce marți au stat cu procurorii timp de șase ore, unde li s-au facut percheziții în telefoane și laptopuri. Cristela a aflat că a devenit martor în dosarul soțului. Zeci de dispozitive informatice, telefoane mobile, laptopuri, stickuri de memorie au fost vizate de procurori.

„Am fost invitată în calitate de martor. S-a efectuat o percheziţie informatică”, a declarat, marţi, la ieşirea din sediul DIICOT, Cristela Georgescu, după mai bine de şapte ore petrecute în instituţie.

„Mulţumesc tuturor celor din România şi de peste tot din lume care luptă pentru o judecată dreaptă, le mulţumesc oamenilor care sunt în stradă (…) Suntem o familie obişnuită şi am fost supuşi unor intervenţii brutale, inacceptabile. E important să conştientizaţi că vă puteţi trezi într-o dimineaţă în această situaţie”, a mai declarat soţia fostului candidat la Preşedinţie.

Aceasta reclamă „modul brutal în care s-a intrat în casă”, „modul traumatizant şi aproape inuman în care un copil nevinovat a fost păzit la pat”, dar şi modul în care tatăl său a fost tratat de către anchetatori.

În plus, ea vorbeşte despre „modul umilitor şi traumatizant în care Călin a fost încătuşat, ridicat din trafic, fără ca el să reprezinte un pericol”.

Citește și: Călin Georgescu vrea să scape de arestul preventiv. Avocații săi au depus cerere pentru o măsură mai blândă

Soţia lui Călin Georgescu acuză că este „un dosar politic în cea mai pură formă a sa”, deşi Călin Georgescu este arestat într-un dosar pentru înşelăciune cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro, şi reclamă că soţul este persecutat.

„Noi ne aflăm într-un stat care se pretinde democratic, un stat de drept şi care ne-a fost promis onest. Cu toate acestea, asistăm la o persecuţie politică şi un dosar politic în cea mai pură formă sa. Argumentele mele sunt următoarele: acuzaţiile din dosar sunt nefondate şi neadevărate. Al doilea lucru, până la ora actuală, nu am intrat în posesia dosarului, nu l-am putut studia integral. Al treilea lucru, informaţii confidenţiale, care nu au voie conform legii să ajungă publice înainte ca ele să ajungă în faţa judecătorului, au apărut pe presă înainte de a fi la judecător. Acest lucru a dat naştere la interpretări şi la corelaţii manipulătorii şi false”, a mai declarat Cristela Georgescu.

Aceasta acuză, de asemenea, că nu este respectată prezumţia de nevinovăţie: „Presiunea politică făcută inclusiv de preşedintele României şi de aşa zisa opoziţie asupra, inclusiv a judecătorilor, prezintă imaginea unui om vinovat, creionat vinovat înainte să fie judecat, şi asta nu este în regulă şi indirect pune presiune pe judecători”.

Ea a precizat că percheziţia nu s-a terminat: „Mai sunt, probabil mâine şi chiar poimâine”.

Soţia fostului candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, Cristela Georgescu, a sosit marţi dimineaţă la sediul DIICOT, prezenţa sa având legătură cu dosarul de înşelăciune cu un prejudiciu de peste un milion de euro, în care soţul său a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Citește și: Cristela Georgescu, după șase ore de audieri la DIICOT: „Acuzațiile sunt nefondate. Umilitor și traumatizant, Călin a fost ridicat și încătușat în fața copiilor. S-a intrat brutal peste noi în casă, un copil a fost păzit la pat de un om înarmat”

De altfel, la puţin timp de la sosirea Cristelei Georgescu, la sediul DIICOT a fost adus cu o dubă şi Călin Georgescu. Luni, la DIICOT a fost audiat tatăl Cristelei Georgescu.

Călin Georgescu se află în arest preventiv în dosarul în care este cercetat de DIICOT pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată. Procurorii susțin că prejudiciul reclamat în cauză este de 1,1 milioane de euro.

Tot miercuri, Tribunalul București are termen pentru contestația depusă de Călin Georgescu față de sechestrul pus de procurori pe vila din Mogoșoaia.

DIICOT a instituit măsura asigurătorie pe 24 septembrie, în vederea recuperării eventualului prejudiciu din dosar. Contestația a fost depusă prin avocații lui Călin Georgescu, iar instanța urmează să decidă dacă măsura asupra imobilului va fi menținută sau ridicată.