Tomac nu-i poartă pică lui Niculescu după ce a pierdut ”duelul” pentru desemnare. ”Îi urez mult succes” / ”Un vot pentru viitorul guvern a devenit o obligație patriotică”

Europarlamentarul Eugen Tomac îi urează succes lui Luca Niculescu în demersurile pentru învestirea ca premier și ține să sublinieze că ”un vot pentru viitorul guvern (...) a devenit o obligație patriotică.”
Mircea Filipescu
07 oct. 2026, 10:43
Tomac nu-i poartă pică lui Niculescu după ce a pierdut ”duelul” pentru desemnare. ”Îi urez mult succes” / ”Un vot pentru viitorul guvern a devenit o obligație patriotică”

Eugen Tomac și Luca Niculescu au fost amândoi pe ”lista scurtă” a variantelor de viitor premier luate în calcul de președintele Nicușor Dan.

Potrivit unor surse politice, cei doi ar fi fost chiar în ”finala” pentru desemnare, după consultările avute de șeful statului cu reprezentanții partidelor parlamentare.

În cele din urmă, Nicușor Dan a optat pentru Luca Niculescu, argumentând că acesta ”are cele mai mari șanse să întrunească o majoritate”, referire la suportul necesar la votul din parlament.

Deși a pierdut ”duelul” pentru desemnare, Tomac nu-i poartă pică lui Niculescu. Dimpotrivă, i-a urat succes fostului premier în demersurile pentru învestire și a ținut să sublinieze importanța votului pentru viitorul Executiv.

Citește și Gigi Becali este supărat pe Nicușor Dan: „Face circăreală cu noi! L-a dat pe Tomac, nu-l ştia nimeni, pe Veştea nici atât. Acum l-a dat pe Niculescu. Ştie să scrie jurnalism, de unde să ştie el să conducă oameni?”

”Îi urez mult succes premierului desemnat, Luca Niculescu!

România trebuie să iasă cu bine din această criză politică. Cetățenii așteaptă de la clasa politică asumare, nu calcule. Un vot pentru viitorul guvern este mai mult decât un angajament politic – a devenit o obligație patriotică”, a scris, pe Facebook, Tomac.

Luca Niculescu are nevoie, în vederea învestirii, de minimum 233 de voturi din totalul celor 465 ale senatorilor și deputaților.

Europarlamentarul Eugen Tomac, care este și consilier onorific al președintelui, a fost primul desemnat premier după căderea guvernului condus de Ilie Bolojan, însă nu a ajuns să dea testul votului din parlament, deoarece și-a depus mandatul. Au urmat Adrian Veștea și Siegfried Mureșan, ambii respinși de parlament, astfel că Luca Niculescu reprezintă a patra încercare prin care se încearcă învestirea unui nou guvern ”plin”.

Citește și Retorica lui Stelian Tănase despre Luca Niculescu: ”Vedeți un candidat la postul de prim-ministru care să nu fie sprijinit de sistem?”