Dezastrul lăsat în urmă de un cuplu de chiriași. Apartamentul se afla în Florești, iar proprietara a decis să-l închirieze deoarece urma să plece din țară. A fost fericită când un cuplu format dintr-o studentă la drept și un absolvent de Medicină s-a arătat interesat. Inițial, au făcut contract pentru doi ani, iar ulterior contractul s-a mai prelungit cu un an.
Femeia povestește că nu a avut niciodată probleme cu plata chiriei și că totul părea că este în regulă. La un moment dat, vecinii ar fi chemat chiar Poliția din cauza mirosului urat care venea din apartamentul în care locuiau cu chirie studenta la drept și absolventul la Medicină.
La scurt timp după acest incident, cei doi tineri au plecat, fără să anunțe proprietara. Mai mult, femeia spune că a aflat că cei doi s-au mutat abia după o lună și jumătate. Aceasta spune că tinerii au continuat să plătească chiria și după ce au părăsit apartamentul.
În luna aprilie, femeia și soțul ei au venit în țară și au mers să vadă și apartamentul în care au locuit vreme de trei ani cei doi tineri. Când a intrat în casă a fost îngrozită de ceea ce a găsit. Curentul era tăiat, iar peste tot erau haine și lucruri aruncate. De asemenea, mobilierul era stricat, iar mirosul urât era foarte puternic.
”Nu am știut ce s-a întâmplat în apartament până anul ăsta, când am mers în aprilie. Am crezut că avem cadavre, că nu era nici lumină, a fost deconectat curentul. Nu mi-era clar, pentru că aveam impresia că au fugit de acolo, că au rămas și papuci și haine și toate erau așa intacte. Și am crezut că el a fugit cumva pentru că s-a întâmplat ceva, o crimă, ceva”, a povestit femeia, potrivit Stiri de Cluj
Proprietara povesteşte că a reușit să ia legătura cu fostul chiriaș.
”Am intrat un pic în joc cu el, pentru că aveam impresia că vorbesc cu ChatGPT. Toate erau în ordine, toate așa… Am pus un pic de presiune să îmi ramburseze banii, Am căutat eu o firmă de curățenie. Mi-a plătit, într-adevăr. I-am dat dovezi cât costă.
Mi-a plătit și ceva daune, adică paturile erau rupte. Fotoliul, la fel, avea și doi câini. Și mi-a rambursat parțial doar ce era vizibil. Dar pentru o renovare totală a costat mult mai mult.
E o parte din vina noastră că nu am făcut verificări. Dar e dezolantă situația, în condiția în care tu, ca și om, trăiești în apartamentul respectiv, totuși”, a mai povestit femeia.
Proprietara estimează că renovarea completă a ajuns la aproximativ 8.000 de euro.