România a trimis la Bruxelles „date confidențiale” privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024. Comisia Europeană va finaliza ancheta la finalul lui 2026: „Este prima dată când am primit de la un stat membru acte confidențiale despre alegeri”

România a transmis Comisiei Europene date confidențiale în cadrul anchetei privind alegerile prezidențiale anulate în 2024. Oficialii europeni spun că este pentru prima dată când un stat membru pune la dispoziția Bruxelles-ului astfel de documente despre un proces electoral.
Irina Dumitrescu
08 oct. 2026, 19:00
România a trimis la Bruxelles „date confidențiale” privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024. Comisia Europeană va finaliza ancheta la finalul lui 2026: „Este prima dată când am primit de la un stat membru acte confidențiale despre alegeri”

România a transmis Comisiei Europene date confidențiale necesare pentru ancheta făcută de Executivul european privind alegerile prezidențiale anulate în 2024.

Informaăia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Thomas Regnier, din cadrul Direcției Generale pentru Comunicare.

„Există o anchetă la nivelul Comisiei Europene privind alegerile din România. Am primit de la România date confidențiale. Este prima dată când am primit de la un stat membru acte confidențiale despre alegeri”, a declarat Thomas Regnier.

Documentele transmise de autoritățile române urmează să fie analizate într-un raport mai amplu pe care Comisia Europeană îl pregătește cu privire la alegerile din statele Uniunii Europene.

Citește și : AUR va prezenta, săptămâna viitoare, raportul Comisiei de abuzuri privind anularea alegerilor. George Simion: „Nicușor Dan n-o să facă niciodată public niciun raport, că nu există. Alegerile s-au anulat pentru că n-a câștigat persoana care trebuie”

Raportul va conține și un capitol dedicat situației din România, inclusiv în ceea ce privește rolul platformelor TikTok și Facebook în campania electorală din 2024.

Comisia Europeană a urmărit încă din perioada scrutinului riscurile legate de manipularea informațională și a solicitat platformelor date privind măsurile luate pentru protejarea procesului electoral.

Presiunea pentru finalizarea raportului a crescut în ultimele săptămâni, după ce Parlamentul European a cerut Comisiei Europene să urgenteze încheierea anchetei.

Au trecut aproape doi ani de la anularea alegerilor prezidențiale din 2024, însă concluziile Comisiei Europene nu au fost încă făcute publice.

Potrivi informațiilor citate de Antena 3 CNN, oficialii europeni ar urma să prezinte concluziile până la sfârșitul lui 2026.

Raportul de la Bruxelles este așteptat în paralel cu documentul promis de președintele Nicușor Dan privind circumstanțele anulării alegerilor prezidențiale.

Șeful statului a afirmat recent că raportul va fi prezentat, însă că publicarea acestuia a fost întârziată de criza politică din ultimele luni.

„Evident că l-am promis şi, dacă l-am promis, o să-l avem. Poate multe lucruri ar fi trebuit să se întâmple dacă n-am fi avut această criză de cinci luni, care ne-a dus pe toți înapoi în lucrurile în care ne angrenasem, și pot să vă spun că, înainte de începerea acestei crize politice, era unul din primele trei lucruri de care mă ocupam”, a declarat Nicușor Dan.

Pe 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a anulat întregul proces electoral pentru alegerea președintelui României și a dispus reluarea acestuia. Biroul Electoral Central a pus ulterior în aplicare decizia CCR și a dispus încetarea operațiunilor de votare și a celor de pregătire a scrutinului.

Citește și : Nicușor Dan anunță de ce nu a publicat „raportul Călin Georgescu” privind anularea alegerilor: „Înainte de începerea acestei crize politice, era unul dintre primele trei lucruri de care mă ocupam”

Decizia a venit după primul tur al alegerilor, în care Călin Georgescu și Elena Lasconi obținuseră cele mai multe voturi și urmau să se confrunte în turul al doilea.

În perioada de după scrutin au apărut informații privind finanțarea și promovarea campaniei lui Călin Georgescu pe rețelele sociale, inclusiv pe TikTok și Facebook, precum și acuzații privind influențarea procesului electoral.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Bianca Dan de la Insula iubirii are un admirator secret. Ce cadou a primit fosta lui Marian Grozavu
Fanatik.ro
Filmul bătăii de la meciul de handbal de la Timişoara: unul dintre părinţi a ajuns la poliţie, celălalt la spital! De unde a pornit totul şi ce jigniri s-au adus. Exclusiv
Capital.ro
Lista de cumpărături pentru studenți: șapte alimente accesibile care merită să ajungă în coș
Playtech.ro
Cum ar putea fi iarna 2026-2027 în Europa din cauza El Niño. Fenomenul va atinge o intensitate record în decembrie
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorița Jaqueline Mocanu s-a stins din viață. Mesajul emoționant transmis de colectivul spitalului
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Date confidențiale despre anularea alegerilor. Totul va fi dat publicității
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte