Ce se întâmplă dacă Guvernul Luca Niculescu pică la vot. Nicușor Dan ar mai putea face o singură mutare înainte de alegerile anticipate

Dacă Guvernul Luca Niculescu nu trece de votul Parlamentului, Nicușor Dan ar putea desemna un premier din partea PSD, înainte ca România să ajungă în scenariul alegerilor anticipate, susține politologul George Jiglău.
Andrei Ene
09 oct. 2026, 18:04
Ce se întâmplă dacă Guvernul Luca Niculescu pică la vot. Nicușor Dan ar mai putea face o singură mutare înainte de alegerile anticipate

Premierul desemnat Luca Niculescu negociază cu partidele parlamentare pentru a obține voturile necesare învestirii, însă susținerea viitorului cabinet rămâne incertă.

Dacă Parlamentul respinge și această propunere, președintele Nicușor Dan ar putea desemna un premier din partea PSD, iar eșecul unei noi încercări ar putea apropia România de alegerile anticipate, potrivit politologului George Jiglău.

Discuțiile dintre Luca Niculescu și partidele parlamentare au scos la iveală condițiile pe care formațiunile politice le pun pentru a susține viitorul Guvern.

PSD a cerut ca PNL și UDMR să intre în cabinet, în timp ce liberalii și reprezentanții UDMR au lăsat deschisă posibilitatea de a vota învestirea Guvernului, fără să participe neapărat cu miniștri.

Citește și : Senatorul PSD Sorin Moise, vehiculat pentru Ministerul Agriculturii în Guvernul Luca Niculescu. Executivul ar putea fi unul politic, nu tehnocrat

Ilie Bolojan a avertizat că liberalii vor trece în opoziție dacă PSD intră în componența Guvernului Luca Niculescu și a subliniat că România are nevoie de un Executiv capabil să adopte măsurile necesare în perioada următoare, inclusiv rectificarea bugetară.

George Jiglău consideră că, în cazul în care Guvernul Niculescu nu primește votul de încredere al Parlamentului, șeful statului ar mai avea la dispoziție o singură variantă: desemnarea unui premier din partea PSD.

„Eu cred că mai face o propunere de la PSD, aia va fi. Că e singura carte pe care încă n-a încercat-o. Ar fi primit critici de la PNL-USR dacă la prima desemnare ar fi pus un PSD-ist, sau dacă îl punea acum, dar pentru că a fost unul de la ei care nu a reușit, cumva nu mai au ce zice.”

Acesta subliniază că președintele le-a tot „forțat mâna” social-democraților de câteva luni încoace. „Adică supără pe toată lumea, dar și împacă după aceea pe toată lumea. Acum cred că va fi rândul să împace PSD-ul.”, a transmis acesta pentru Ziare.com.

„Asta cred că se va întâmpla, va face o desemnare de la PSD. Poate Grindeanu, că aia e versiunea oficială, dacă la PNL a mers pe versiunea oficială cu Siegfried. Și după aceea, da, dacă nici aia nu iese, atunci, da, putem să ne întrebăm.”, mai spune Jiglău.

Politologul observă și o schimbare de poziție în tabăra liberală, în condițiile în care Ilie Bolojan nu a exclus susținerea unui guvern care să includă PSD, cu condiția ca PNL să rămână în opoziție.

„Pare că ne îndreptăm spre un guvern PSD cu ceva tehnocrat, simpatizat și de către PNL. Să vedem ce face cu tabăra puciștilor din PNL și să nu-l supere pe Bolojan. Deși e cam greu să-l refuzi pe Niculescu, e mai degrabă vorba de miniștri.”, arată acesta

Politologul remarcă faptul că USR s-ar putea să nu fie de acord cu PNL, dacă aceștia se decid să voteze un Guvern cu PSD în componență. „Deși dacă Nicușor insistă pentru Țoiu și Miruță, e cam greu să nu fie de acord.”

Citește și : Grindeanu insistă pentru refacerea coaliției fără USR. ”Trebuie să vorbim și despre ceea ce se întâmplă după învestire”

Acesta a concluzionat că discuțiile actuale indică mai multă deschidere între partide decât în rundele precedente de negocieri, însă rămâne de văzut dacă liderii politici vor ajunge la un compromis privind componența viitorului cabinet.

„E clar că mai sunt lucruri care trebuie așezate, dar mi se pare că, simplul fapt că se discută… Mureșan nu a ajuns să aibă o discuție ca asta de azi cu PSD”, concluzionează Jiglău.