Asia Express 2026. Valerie Lungu și Alex Gîlcă s-au luptat în ediția de duminică seară pentru jokerul de 1000 de euro și pentru un avantaj cu Mirela Vaida și Oana Tomoiagă.
Pentru a câștiga proba, cele două echipe au trebuit să improvizeze scenă de teatru inspirată din Opera din Sichuan. Vedetele au fost machiate și costumate, pentru ca momentele lor să arate cât mai autentice.
Valerie Lungu a fost deranjată de modul în care iubitul ei Alex Gîlcă a fost machiat de o chinezoaică. Deși a încercat să se controleze, influencerița nu a mai rezistat și a răbufnit.
”Ăștia n-au treabă cu igiena aici! A venit domnișoara mea cu o gentuță mizerabilă, cu pensule mizerabile cu care probabil a machiat tot anul. Când am văzut-o la Alex… Groaznică! Ceva ce nu se descrie vreodată.
Ce e cu asta? Îi curg șiroaie de pe frunte, face așa (n.r. se șterge cu mâna fără mănușă) și după vine cu degetul și îl pune pe gura ta. Groaznică! Ceva ce nu se descrie vreodată. După noi amândoi s-a mai dus și la alții. Eu cred că fata asta economisește la machiaj ca să își face unghiile. Mai bine îți cumperi o pensulă”, a spus influencerița în timpul emisiunii.
Ambele echipe au făcut adevărate spectacole în fața juraților și a colegilor lor, însă cele care au câștigat jokerul și avantajul au fost Mirela Vaida și Oana Tomoiagă.