„Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeşean „MUNTENIA”, organizație sindicală reprezentativă la nivelul județului Argeş în sistemul de învățământ preuniversitar, vă solicită INTERVENȚIA IMEDIATĂ pentru soluționarea situației personalului din învățământ care, deşi îndeplineşte condițiile legale pentru acordarea primei de carieră didactică, nu a beneficiat efectiv de suma de 1.500 lei, ca urmare a unor disfuncționalități administrative, tehnice sau procedurale privind emiterea, distribuirea, activarea ori alimentarea cardurilor”, se arată în documentul citat de edupedu.ro.
În cazul în care situația nu va fi rezolvată, SIPA Muntenia anunță că vor fi sesizate instituțiile naționale şi europene competente.
„În lipsa unor demersuri efective, ne rezervăm dreptul de a sesiza instituțiile naționale şi europene competente, în vederea verificării modului de gestionare a programului şi a protejării intereselor legitime ale beneficiarilor.”
Citește și: La câte absențe scade nota la purtare în anul școlar 2026-2027. Câte absențe pot fi motivate de părinți
Sindicaliștii solicită ”adoptarea, în regim de urgență, a unui act normativ care să permită acordarea efectivă a primei de carieră didactică tuturor beneficiarilor eligibili care nu au încasat suma cuvenită din motive neimputabile acestora, identificarea și asigurarea resurselor financiare necesare pentru achitarea integrală a sumelor restante, inclusiv prin clarificarea mecanismului de finanțare şi a responsabilităților instituționale, centralizarea şi verificarea tuturor situațiilor nerezolvate, prin colaborarea MIPE, MEC, inspectoratelor şcolare, unităților de învățământ şi operatorilor implicați în emiterea şi gestionarea cardurilor, stabilirea unui calendar public, concret şi obligatoriu de soluționare, care să cuprindă termene pentru validarea beneficiarilor, remedierea erorilor și efectuarea plăţilor, eliminarea oricăror condiționări administrative suplimentare care ar putea conduce la pierderea dreptului de către salariații eligibili, atunci când neîndeplinirea formalităților nu le este imputabilă, dar și comunicarea oficială, în scris, către SIPA MUNTENIA, a numărului beneficiarilor afectați, a măsurilor deja întreprinse, a soluției legislative avute în vedere şi a termenului estimat pentru efectuarea plăților.”