Schimbarea echipelor de la Asia Express a dus la tensiuni între Mirela Vaida și Valerie Lungu. Cele două concurente s-au certat în timpul căutării unei gazde, au fost nevoite să plece din locuința în care fuseseră primite și au continuat să aibă neînțelegeri și în dimineața următoare.
Disputa a izbucnit în momentul în care cele două concurente au încercat să găsească localnici dispuși să le găzduiască. Tensiunile ar fi apărut după ce Mirela Vaida i-ar fi luat telefonul din mână lui Valerie Lungu, gest care a făcut-o pe influenceriță să izbucnească în plâns.
Situația s-a complicat după ce gazdele s-au arătat deranjate de comportamentul celor două, considerând lacrimile Valeriei un semn de ghinion. Mai mult, gazdele ar fi anunțat și alte familii din sat despre incident, iar cele două nu au mai putut găsi cazare în zonă.
Prezentatoarea de la Acces Direct a povestit că a fost trezită în toiul nopții și a trebuit să părăsească locuința împreună cu bagajele. Cele două au ajuns ulterior la un hotel, însă tensiunile nu au dispărut imediat.
Dimineața, cele două concurente nu au vrut să continue drumul împreună, însă, pe parcurs, au reușit să discute și să ajungă la un compromis.
Mirela Vaida a explicat că a decis să își exprime clar limitele în relația cu partenera sa de echipă. În fața Irinei Fodor, prezentatoarea a vorbit despre experiența prin care trecuseră și despre motivele pentru care a considerat comportamentul colegei sale inacceptabil.
„A trebuit să trecem printr-un drum inițiatic mai rău ca Făt-Frumos care trebuia să se lupte cu Dragoni ca să ajungă să fie Făt-Frumos. Eu i-am spus ei că după ce spun ce am avut de spus, că am niște limite clare și că nu suport ca nimeni să țipe la mine, să nu mă respecte, să ridice tonul, să mă pună într-o situație umilitoare, mai ales când suntem în fața unor oameni străini care ne-au primit în casa lor, pentru mine lucrurile se încheie acolo.”, i-a spus Mirela Vaida Irinei Fodor.
Vedeta a recunoscut că episodul a fost neplăcut și din cauza situației create pentru gazde.
„Ne-am simțit foarte prost pentru că trecusem prin această experiență care este rușinoasă pentru noi, pentru fete. Că am făcut această situație neplăcută pentru gazde, pentru Irina a fost o situație greu de abordat”, a mai spus vedeta la testimonial.
În cele din urmă, cele două au ajuns împreună la Irina Fodor, pe locul al cincilea. Înainte de întâlnire, Mirela Vaida și Valerie Lungu au glumit una cu cealaltă, rememorând replicile dure din timpul certei.
Imaginile cu disputa au stârnit reacții dure în mediul online, unde fanii Asia Express au criticat dur comportamentul Valeriei Lungu.
Una dintre cele mai dure reacții a venit din partea creatoarei de conținut Alexandra Mocanu, care a criticat-o pe Valerie Lungu, dar și pe Mirela Vaida.
„Băi, dar cât trebuie să fie premiul de la Asia Express ca să accepți să fii împinsă și certată ca la ușa cortului?!
Băi, oameni buni, eu am rămas cu o întrebare existențială după imaginile cu Valerie și Mirela Vaida!
Cum să ajungi tu, Mirela Vaida, să suporți așa ceva?!
O femeie în toată firea, cu ani de televiziune în spate, cu o carieră, cu un nume pe care îl știe o țară întreagă! Nu zic ca Vaida ar fi ușă de biserică, dar totuși.
Citește și : Cele mai dificile momente trăite de Adelina Pestrițu în ultima perioadă: „Nu mă concentram pe altceva”
Că, hai să fim serioși, pe Vaida o știe și mamaie de la țară, care se uită la televizor cu telecomanda învelită în pungă! Pe Valerie încă o mai caută unii pe Google să vadă dacă e concurentă sau probă-surpriză!
Și vine domnișoara cu nervii întinși ca elasticul de la chiloții bunicii, cu ambiția cât China și cu răbdarea cât bateria unui iPhone la 1%! Țipă, se agită, se enervează, iar acum vedem și imaginile astea în care pare că o împinge pe Vaida! Asta îmi dă cu virgulă. Vaida are gura mare, știm, dar de la a urla și a zbiera la agresiune mi se pare… de prost gust și ușor deplasat.”, a scris creatoarea de conținut.