Măsura inedită luată de autoritățile din Suceava pentru protecția elevilor: manechine în dreptul trecerilor de pietoni din apropierea școlilor

Primăria Suceava a instalat manechine în mărime naturală la trecerile de pietoni din apropierea școlilor, a informat presa locală.
Giorgiana Amarie
13 oct. 2026, 10:36
Măsura inedită luată de autoritățile din Suceava pentru protecția elevilor: manechine în dreptul trecerilor de pietoni din apropierea școlilor

Manechine care imită copiii au început să fie montate la trecerile de pietoni din Suceava. Până acum, patru astfel de manechine au fost puse în preajma școlilor, conducerea Municipiului Suceava propunându-și să continue extinderea acestora în dreptul tuturor unităților școlare.

Citește și: Elev român, medalie de aur la Olimpiada de Inteligență Artificială. Alexandru Thury-Burileanu, în Top 20 mondial

Manechinele imită copiii care ies de la școală și se pregătesc să traverseze, măsura având ca scop principal alertarea vizuală a șoferilor cu privire la prezența elevilor în zonă.

Viceprimarul Sucevei, Dan Ioan Cușnir a transmis că, pentru a crea un scenariu stradal cât mai realist și a evita monotonia vizuală, municipalitatea a optat pentru modele diferite de figurine.

Manechinele sunt viu colorate, poartă ghiozdane în spate și sunt realizate după înălțimea elevilor, pentru a fi ușor observate de șoferi.

„Am început montarea acestor manechine care înfățișează copii la trecerile de pietoni din apropierea școlilor pentru a atrage atenția șoferilor și a reduce riscul producerii accidentelor rutiere. Extindem proiectul la un număr de 15 treceri de pietoni din zonele cele mai expuse, din dreptul unităților de învățământ — școli și grădinițe — din municipiul Suceava”, a explicat viceprimarul.

Totodată, acesta a subliniat că măsura amplasării manechinelor vine să completeze aplicarea covoarelor roșii antiderapante pe asfalt înaintea zebrelor.

Citește și: Rezultatele testelor PISA, analizate de Comisia Europeană: UE se îndepărtează şi mai mult de obiectivul său de reducere a rezultatelor slabe