Adela Popescu, una dintre cele mai cunoscute actrițe din țara noastră, obișnuiește să împărtășească cu urmăritorii din mediul online diverse momente și întâmplări din viața sa. Recent, vedeta a împlinit vârsta de 40 de ani, ocazie cu care a plecat în Grecia alături de Radu Vâlcan și cei trei copii.
La întoarcere, aflată în avion, Adela le-a mărturisit fanilor că a reușit să își învingă una dintre cele mai mari temeri, fiind vorba despre frica de zbor.

Soția lui Radu Vâlcan le-a povestit internauților că a avut parte de o experiență cu totul diferită față de cele de până acum. Mai exact, a reușit să zboare cu avionul fără să simtă teamă. Pentru ea, momentul a reprezentat un adevărat cadou la împlinirea vârstei de 40 de ani.
„Voiam să vă spun că de ziua mea am avut primul zbor în care nu mi-a fost frică DELOC. Ăsta da cadou de 40 de ani”, a transmis Adela Popescu în mediul online.

Înainte de a pleca în Grecia alături de familie de ziua de naștere, vedeta a sărbătorit și alături de prieteni, organizând o petrecere într-un local din Capitală.
„Altfel dansezi, te simti, stii cine esti, ce vrei, ce iti place, ce nu iti place, de cine nu iti place. De ce nu iti place. Ce ar trebui sa faca/ faci sa iti placa. Peste trei zile implinesc 40 de ani. Pe mine ma lasa rece. Pe parintii mei si pe fratii mei, insa, nu. Sunt socati. Doar din reactia lor ma prind ca s-au adunat ceva ani. Nu simt nicio teama, nostalgie, ceva diferit. Poate si pentru ca sunt destul de impacata de cum am ales pana acum. De cum am facut eu lucrurile in ritmul meu. Poate de-asta”, a scris Adela Popescu, pe rețelele sociale.
Pe lângă mesajul legat de sentimentele ce o încearcă în pragul schimbării prefixului, actrița a distribuit și câteva imagini de la petrecere. Vedeta apare dansând, fiind în centrul atenției, înconjurată de prieteni. Printre invitați s-au numărat Cabral și Gina Pistol, alături de care Adela Popescu a lucrat în mai multe proiecte. Pavel Bartoș a fost și el prezent la petrecere și a publicat câteva imagini de la eveniment.

Citește și: Adela Popescu, despre lupta cu depresia: „A fost o perioadă foarte grea, plângeam mult”