Cuzin Toma a provocat un accidentul rutier în comuna Peretu, județul Teleorman. Evenimentul a avut loc pe 12 octombrie, în jurul orei 18:45, când un bărbat de 49 de ani (n.r actorul) care conducea din direcția Alexandria spre Roșiori de Vede nu a păstrat distanța regulamentară, provocând o tamponare soldată doar cu pagube materiale.
În urma verificărilor, polițiștii au descoperit că șoferul avea permisul suspendat. Deși testul cu aparatul etilotest a fost negativ, bărbatul a fost testat și cu aparatul DrugTest, fiind ulterior transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice. Pe baza probatoriului administrat, autoritățile au dispus reținerea acestuia, iar cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
„Suntem la curent cu informațiile apărute recent în presă. În acest moment, considerăm că cel mai important lucru este faptul că toate persoanele implicate sunt în siguranță și că nimeni nu a fost rănit în urma accidentului.
În ceea ce privește circumstanțele în care s-a produs incidentul, avem încredere că autoritățile vor clarifica situația și că vor lua măsurile necesare, în conformitate cu legea. Ceea ce putem confirma este că nu susținem sub nicio formă astfel de comportamente care pun în pericol atât propria siguranță, cât și siguranța celor din jur”, este reacția postului Pro TV pentru Libertatea.ro.
Acesta nu este primul incident de acest gen pentru Cuzin Toma. Istoricul său cu legea include o condamnare din anul 2022 la un an de închisoare cu suspendare (sau amânarea aplicării pedepsei), după ce în 2018 fusese prins la volan fără permis, sub influența alcoolului și a substanțelor interzise.
Deși la acea vreme actorul a respins ferm acuzațiile, susținând că nu consumase nimic ilegal, instanța l-a găsit vinovat și i-a impus un termen de supraveghere de doi ani. Problemele au continuat însă și în 2023, când polițiștii din București l-au oprit din nou în trafic și au constatat că acesta conducea având permisul suspendat.