Europarlamentarul Eugen Tomac, lider al PMP și consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, este luat în calcul pentru funcția de vicepremier fără portofoliu în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu, potrivit unor surse din Administrația Prezidențială citate de HotNews.
„Încă se discută”, au spus sursele citate.
Eugen Tomac a fost prima propunere de premier a șefului statului pentru funcția de prim-ministru după căderea Guvernului Bolojan, însă și-a depus mandatul după ce nu a reușit să strângă o majoritate parlamentară.
Consilierul prezidențial ar putea ocupa funcția de vicepremier fără să coordoneze un minister, în formula de guvern aflată în prezent în negocieri.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, din viitorul Cabinet ar urma să facă parte și mai mulți reprezentanți ai PSD, printre care Marian Neacșu, Alexandru Rogobete și Radu Marinescu.
Pentru portofoliul Afacerilor Externe este luat în calcul Dan Neculăescu, ambasadorul României la NATO, iar la Finanțe ar putea rămâne Alexandru Nazare.
Lista vehiculată în acest moment îi mai include pe Sorin Costreie, consilier prezidențial, pentru Ministerul Educației, pe Alexandru Rogobete la Sănătate și pe Bogdan Ivan la Energie.
În aceeași variantă, Marian Neacșu ar urma să preia Ministerul de Interne, Radu Marinescu ar reveni la Justiție, iar Ionuț Mașala este menționat pentru Transporturi. La Agricultură este vehiculat numele lui Florin Barbu, în timp ce pentru Ministerul Muncii sunt luate în calcul Petre Florin Manole și Ciprian Văcaru.
Formula nu este definitivă, iar componența viitorului Executiv depinde de negocierile dintre partide și de deciziile care vor fi luate în perioada imediat următoare.
Între timp, Consiliul Național al PSD se reunește miercuri, de la ora 16:00, la Vila Lac, pentru a stabili poziția partidului față de Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu.
Social-democrații trebuie să decidă dacă vor participa la Executiv cu miniștri sau dacă vor acorda doar sprijin parlamentar.
Decizia PSD este importantă pentru configurarea majorității care ar urma să susțină noul Cabinet și pentru stabilirea formulei politice în care acesta va funcționa.
Biroul Politic Național al PNL s-a reunit și el, miercuri, în ședință, în contextul discuțiilor privind susținerea Guvernului Luca Niculescu.
Liberalii ar fi dispuși să voteze pentru Guvernul Niculescu, însă cer, la rândul lor, un acord bilateral cu premierul desemnat, care ar urma să vizeze atingerea țintei de deficit, protejarea investițiilor și respectarea angajamentelor europene. Acestea sunt câteva dintre cerințele Partidului Național Liberal pentru a susține învestirea Guvernului.
UDMR și-a exprimat și ea disponibilitatea de a susține viitorul Guvern. Liderul formațiunii, Kelemen Hunor, a anunțat că Uniunea va vota atât Executivul propus de Luca Niculescu, cât și programul de guvernare, indiferent dacă noul Cabinet va fi format din tehnocrați sau va avea la bază o majoritate construită în jurul PSD.