Cleopatra Stratan și Edward Sanda și-au cumpărat casă! În ce stadiu este locuința celor doi: „Ajunsesem să credem că nu se mai poate la cât de greu e”. FOTO

După cinci ani de căsnicie, Cleopatra Stratan și Edward Sanda și-au îndeplinit unul dintre cele mai mari visuri: cumpărarea unei case. Cei doi au comandat deja mobila, iar după ce aceasta va ajunge, se vor putea muta. Cuplul speră să se bucure de noua locuință până la sărbătorile de iarnă din acest an.
Irina Dumitrescu
15 oct. 2026, 09:13
Cleopatra Stratan și Edward Sanda și-au cumpărat casă! În ce stadiu este locuința celor doi:

Edward Sanda și Cleopatra Stratan și-au îndeplinit unul dintre cele mai mari visuri: și-au cumpărat propria casă. Deși sunt activi pe rețelele sociale și împărtășesc cu fanii momente din viața lor, cei doi preferă să vorbească despre lucrurile importante abia după ce acestea devin realitate.

Astfel, după ce s-au văzut cu cheile locuinței în mână, Edward și Cleopatra au distribuit pe rețelele de socializare două fotografii prin care au anunțat vestea, alături de un mesaj. Cu toate că locuința încă nu a fost amenajată, se pot observa finisajele interioare pentru care cei doi au optat și faptul că spațiul este foarte luminos.

„S-a îndeplinit visul nostru, iubirea mea! Încă nu realizez că avem casa noastră! Mulțumim, Doamne, pentru tot ce faci pentru noi!”, a scris Edward Sanda pe Instagram.

Edward Sanda a  povestit recent că nici el, nici soția sa nu realizează încă pe deplin că au, în sfârșit, casa lor. Cei doi și-au dorit mult timp să ajungă în acest punct și sunt recunoscători că au reușit să-și îndeplinească visul.

Citește și: Cleopatra Stratan și Edward Sanda au făcut primele declarații despre copil: „Ne-am gândit chiar și la nume”

Edward Sanda, despre planurile pentru casă: ”Suntem în plin proces de amenajare, am comandat mobila”

Noua locuință este o vilă cu etaj și curte, situată în București. Artistul a spus într-un interviu că nu este nici prea mare, nici prea mică, ci potrivită pentru ei și pentru copiii pe care și-i doresc în viitor.

”Deocamdată nu realizăm, dar ne bucurăm tare mult. Ne-am dorit mult să se întâmple chestia asta, iar cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit cu foarte mare greutate să ne luăm prima noastră casă. Este o vilă cu etaj, o casă de oameni normali, cu curte, este în București”, a declarat Edward Sanda, pentru Spynews.ro.

În prezent, Edward Sanda și Cleopatra Stratan se ocupă de amenajarea casei. Cei doi au comandat deja mobila, iar după ce aceasta va ajunge, se vor putea muta. Cuplul speră să se bucure de noua locuință până la sărbătorile de iarnă din acest an.

Cântărețul a mărturisit că el și soția sa sunt foarte fericiți, mai ales că, în ultima perioadă, ajunseseră să creadă că nu vor mai reuși să-și cumpere o casă. Deși procesul a fost unul dificil, în cele din urmă au reușit să-și îndeplinească dorința.

”Suntem în plin proces de amenajare, am comandat mobila, trebuie să vină și o să urmeze să ne mutăm cât de curând. Sperăm ca până de sărbători să fim mutați. Cleopatra e și ea foarte fericită, amândoi suntem foarte fericiți. Ajunsesem să credem că nu se mai poate la cât de greu e, ce birocrație e, dar am reușit. Am realizat ceva frumos!”, a mai declarat artistul.

Citește și: Cleopatra Stratan și Edward Sanda, despre tensiunile din relaţia lor: „Dacă le lași, se adună și, la un moment dat, explodează”

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Fiul unui patron miliardar din fotbalul românesc, întâlnire de grad zero cu Federer într-o galerie de artă: „M-am blocat lângă el! Mi-au cerut 7 milioane de euro pe un tablou”
Capital.ro
Energia ieftină în România, imposibil de susținut. Avertismentul industriei privind prețurile: Promisiuni populiste și mincinoase
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Cătălina Rădulescu. Era iubită de o întreagă comunitate din Dâmbovița
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT