Fostul premier Victor Ponta susține că acordurile încheiate între partide pentru susținerea Guvernului Luca Niculescu nu oferă nicio garanție privind susținerea pentru noul Guvern și afirmă că Ilie Bolojan trebuie să explice alegătorilor PNL decizia de a sprijini un executiv din care vor face parte 11 miniștri propuși de PSD.
Invitat joi la Digi24, Victor Ponta a pus sub semnul întrebării valoarea acordurilor politice pentru susținerea noului Cabinet și a amintit că astfel de înțelegeri au fost încheiate și în trecut, fără a oferi garanții.
„Nu pică în șase luni. Nu are nimeni interesul să dea jos acest guvern în șase luni. Iar în materie de acorduri, cei care semnează aceste acorduri au mai semnat niște acorduri și anul trecut și n-au nicio valoare, absolut nicio valoare”, crede Ponta.
Citește și : Victor Ponta: „Luca Niculescu, ultima șansă înainte de sinuciderea în grup, ca ţară”
Fostul șef al Executivului a afirmat că președintele PNL, Ilie Bolojan, trebuie să își justifice decizia de a vota Guvernul în fața partidului și electoratului.
„Cred că domnul Bolojan, domnul Hunor Kelemen mai puțin, dar domnul Bolojan trebuie să explice și partidului și votanților săi de ce a luat această decizie. Din punctul meu de vedere, Ilie Bolojan a luat o decizie rațională, dar e o decizie impopulară și în rândul PNL și în rândul votanților și atunci trebuie s-o justifice”, susține Ponta.
Victor Ponta consideră că Sorin Grindeanu va trebui să negocieze cu Ilie Bolojan pentru a obține voturile necesare proiectelor legislative și afirmă că o nouă alianță PSD-PNL nu este exclusă.
„Sorin Grindeanu o să trebuiască să discute. Are 125 de voturi până la 233 la fiecare proiect. Va trebui să discute cu toată lumea și în funcție de ce discută și ce interes are AUR, sau PNL-ul, sau UDMR, sau Uniți pentru România sau cine mai suntem în Parlament, va obține sau nu votul”, susține fostul premier.
Întrebat despre posibilitatea de a ocupa o funcție în noul Cabinet, Victor Ponta a declarat că liderul PSD, Sorin Grindeanu, i-ar fi făcut o propunere, dar ulterior s-ar fi răzgândit.