Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a pronunțat, joi, decizia definitivă în procesul cu guvernul și Ministerul Finanțelor privind alocarea fondurilor necesare achitării restanțelor salariale din sistemul judiciar, estimate la 4,8 miliarde de lei. Pronunțarea a fost amânată de șapte ori.
Instanța supremă a hotărât, în Secția de contencios administrativ și fiscal, să mențină decizia Curții de Apel București (CAB) și să confirme caracterul nelegal al conduitei autorităților executive, care nu au asigurat fondurile necesare executării obligațiilor de plată stabilite prin titluri executorii.
”Statul nu poate recunoaște existența unei datorii prin propriile acte normative și, în același timp, să refuze asigurarea resurselor necesare executării acesteia. O asemenea conduită contravine exigențelor legalității, securității raporturilor juridice și autorității hotărârilor judecătorești definitive.
Respectarea Constituției, a legii și a hotărârilor judecătorești definitive nu este condiționată de voința politică a Guvernului, de prioritățile conjuncturale ale puterii executive sau de opțiunile sale privind distribuirea resurselor publice”, a argumentat ICCJ.
Guvernul și Ministerul Finanțelor au termen de 10 zile pentru a pune în executare decizia instanței supreme. În caz contrar, vor plăti penalități de 1 la sută pentru fiecare zi de întârziere.
Executivul, prin purtătorul de cuvânt Ioana Dogioiu, a reacționat explicând că a încercat să evite această situație ”prin toate căile legale de atac” și că nu poate aloca suma, dat fiind faptul că guvernul este interimar și nu poate face rectificare bugetară: ”Guvernul Bolojan a încercat să evite această situație prin toate căile legale de atac, inclusiv la CCR. Guvernul interimar nu poate face rectificare bugetară, deci nu poate aloca suma”.
Citește și Victoraș Micula a fost condamnat definitiv în dosarul accesării ilegale a bazelor Poliției
Litigiul privind restanțele salariale a început după ce Executivul a decis amânarea plății unei părți din acestea, redirecţionând fondurile către pachetul de ajutoare sociale de 1,1 miliarde de lei, promovat de PSD.
Disputa a ajuns și la Curtea Constituțională, după ce Ilie Bolojan, în calitate de premier interimar, a invocat în 2 iulie, printr-o sesizare, existența unui conflict juridic de natură constituțională.
Bolojan a susținut că instanțele judecătorești nu au competența de a stabili repartizarea resurselor bugetare și că, prin hotărârea pronunțată, puterea judecătorească s-ar fi substituit Executivului și Legislativului.
La 7 octombrie, CCR a respins sesizarea ca inadmisibilă, arătând că mecanismul conflictului constituțional nu poate fi utilizat pentru contestarea unei hotărâri judecătorești.
Judecătorii constituționali au precizat că aspectele invocate de Guvern, inclusiv termenul de executare, penalitățile, caracterul urgent al cauzei și cererile procedurale, trebuie analizate prin căile de atac prevăzute de lege.
Decizia CCR nu a soluționat fondul litigiului salarial, acesta rămânând în competența instanței supreme.