Fostul premier Ludovic Orban a declarat, joi, la Digi24, că posibilul Guvern condus de Luca Niculescu ar putea rămâne în funcție până în 2028, însă nu este potrivit pentru România.
„Ăsta e un guvern care nu este ceea ce are nevoie România în momentul de față”, a declarat Ludovic Orban, în exclusivitate la Digi24.
Întrebat cât timp ar putea rămâne la guvernare Luca Niculescu, fostul premier susține că PNL și USR nu se vor putea asocia cu AUR la moțiunile de cenzură.
„E greu de spus, pentru că în opoziție vor fi Partidul Național Liberal, USR și AUR. Va fi foarte complicat pentru PNL și USR să depună moțiuni de cenzură, pentru că s-ar asocia cu AUR în astfel de moțiuni de cenzură. Nici nu poți să votezi moțiuni de cenzură inițiate de AUR. De fapt, AUR nici n-are semnăturile necesare ca să inițieze moțiuni de cenzură, dar ca să dea jos guvernul ar avea nevoie de voturile AUR, ceea ce pune într-o situație politică destul de complicată acțiunea de opoziție”, a explicat Orban.
„Pe de altă parte, vreau să evidențiez totuși un lucru care este de bun-simț: Partidul Național Liberal a anunțat prin vocea președintelui că nu intră la guvernare și că va trece în opoziție și că va ține doar șase luni moratoriu, probabil până se adoptă legea bugetului de stat, în care e nevoie de o majoritate parlamentară pentru adoptarea legii bugetului de stat. Dar după aia va fi foarte greu să se plaseze în opoziție, pentru că foarte multă lume va zice: «Băi, de ce criticați voi guvernul ăsta? Că voi ați contribuit la învestirea guvernului»”, a spus acesta.
Fostul președinte PNL afirmă că este greu pentru PNL să voteze un astfel de Guvern, în condițiile în care majoritatea miniștrilor sunt de la PSD.
„Guvernul ăsta chiar e o sfidare, adică nu poți să votezi. Una era să fie un guvern tehnocrat, alta era să fie un guvern cu niște oameni mai decenți, mai spălați. Dar ăsta e un guvern PSD nefrecventabil, de nevotat”, a afirmat fostul premier.
Luând în calcul toate aceste aspecte, Ludovic Orban afirmă că Guvernul ar putea să rămână până la alegerile din 2028.
„PSD se pricepe să adune voturi. (…) E posibil să supraviețuiască până în 2028, mai ales că e foarte complicat pentru PNL și USR să dărâme guvernul fără să se compromită prin colaborarea cu AUR, așa cum a făcut PSD”, a declarat el.
În acest context, Ludovic Orban a susținut că social-democrații nu ar trebui să solicite sprijinul PNL.
„PSD trebuie trimis la AUR să ia voturi. Trebuie trimis la parlamentarii POT, SOS sau ăia care au plecat din POT și SOS, să se ducă să ia voturi pentru învestirea guvernului. Să se ducă acolo să adune voturi. De ce să cerșească voturi de la Partidul Național Liberal? Să pună Partidul Național Liberal în situația de a vota un guvern PSD”, a mai spus Orban.