Premierul interimar Ilie Bolojan a revenit joi seară de la Bruxelles cu o cursă obișnuită TAROM, călătorind la clasa business și fiind însoțit de ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază (SPP). La îmbarcare a apărut un moment de agitație, după ce bagajul acestuia nu a încăput în compartimentul destinat depozitării.
Ilie Bolojan a revenit din capitala Belgiei cu o cursă de linie a companiei naționale TAROM, spre surprinderea celorlalți pasageri, cărora nu le-a venit să creadă că sunt lângă prim-ministru.
Citește și : Ilie Bolojan a discutat cu Ursula von der Leyen despre viitorul bugetul al UE. Ce a cerut în numele României
Premierul interimar a ocupat un loc la clasa business, în timp ce ofițerii SPP care îl însoțeau au urcat în aeronavă după acesta.
Un moment mai agitat s-a produs în timpul îmbarcării, când nu a mai fost găsit suficient spațiu în compartimentul pentru bagaje pentru așezarea bagajului lui Bolojan. Șeful Executivului a împins mai tare, iar situația s-a rezolvat imediat.
Premierul interimar a participat joi la summitul Partidului Popular European, unde au fost abordate teme precum viitorul buget al Uniunii Europene, finanțarea agriculturii, fondurile de coeziune și competitivitatea europeană.
Pe agenda discuțiilor s-a aflat și situația Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), unul dintre instrumentele importante pentru finanțarea investițiilor din România.
Cu o seară înainte, miercuri, în jurul orei 23:00, Bolojan se întâlnise cu președintele Nicușor Dan, cei doi fiind cazați la același hotel din Bruxelles.