Fostul premier Victor Ponta a reacționat pozitiv la perspectiva formării Guvernului condus de Luca Niculescu, salutând plecarea USR de la Palatul Victoria.
Într-o postare publicată pe Facebook, Victor Ponta a numărat zilele până la schimbarea guvernării și a susținut că plecarea Oanei Țoiu din fruntea Ministerului Afacerilor Externe ar pune capăt unei perioade pe care o consideră nocivă pentru diplomația României.
„AMR 3 – În câteva zile, cea mai mare rușine și catastrofă pentru diplomația României va lua sfârșit. Să sperăm că, foarte rapid, sub conducerea unui ministru care înțelege ce înseamnă politica externă, importanța MAE și interesele României, diplomația românească va reveni acolo unde îi este locul!”, a scris fostul premier.

Luca Niculescu, desemnat premier de președintele Nicușor Dan, a depus, joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor propuși pentru noul Executiv. PSD a anunțat că va participa la guvernare, în timp ce PNL și UDMR au transmis că vor susține învestirea cabinetului.
Dominic Fritz a anunțat că va solicita parlamentarilor partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Luca Niculescu, iar Comitetul Politic al USR se va întruni vineri, începând cu ora 17.00, pentru a lua o decizie finală.
„Mulți îmi spun că sunt îngrijorați de prețuri, de rate, de siguranța locului de muncă. Tocmai de aceea, nu le putem cere oamenilor să accepte orice guvern, cu orice preț. Stabilitatea care ne este aruncată în față trebuie să se simtă în viața românilor, nu doar în liniștea baronilor care își pun oamenii să jefuiască – și asta în timp ce capturează justiția.
USR nu va vota un guvern în care PSD se întoarce cu niște oameni-paravan la ministerele cu bugete mari ca să blocheze reformele și să împartă din nou contracte și companii de stat”, a scris Dominic Fritz pe Facebook.