Bolojan continuă conflictul cu social-democrații, care a escaladat odată cu moțiunea de cenzură ce l-a transformat din premier ”plin” în unul interimar.
Întrebat despre programul de guvernare al cabinetului Luca Niculescu, în care se regăsește ca prioritate și noua legea a salarizării, șeful PNL a lansat un atac dur la adresa PSD. Contextul? Readucerea actului normativ în actualitate, după ce social-democrații s-au opus proiectului cu același obiect promovat de cabinetul Bolojan.
”Legat de legea salarizării, trebuie să se întrebe când nu au fost băuți: când nu au votat legea salarizăii în august și am pierdut 770 de milioane de euro sau când propun acum, în programul de guvernare, să votăm legea salarizării, care e necesară, dar după ce am pierdut banii?”, a declarat șeful PNL.
Bolojan a adăugat, referitor la necesitatea adoptării unei noi legi a salarizării, că ”e mai bine mai târziu decât niciodată”.
Tot legat de politicile viitorului guvern ”plin”, premierul interimar a spus că este obligatorie indexarea pensiilor și a salariilor: ”Am spus acum câteva luni că indiferent ce guvern va fi nu va putea să nu indexeze componenta de pensii sau salarii”.
Ilie Bolojan s-a referit și la reforma administrației, subliniind că guvernul său a reușit ”foarte greu” să reducă organigrama statului cu 10 procente.
”România are nevoie de reformă în administrație. Foarte greu am reușit să reducem cu 10 la sută aparatul public”, a declarat, la digi24, prim-ministrul interimar.