Culmea nepotismului, e mai rău ca la TVR! Metrorex a căutat o lună 13 angajați fără rude în companie

Potrivit Club Feroviar, dintre sutele de angajați TESA ai companiei, numai 13 îndeplineau condiția de a nu avea rude angajate la metrou.
Viorel Dobran
19 oct. 2026, 09:07
Culmea nepotismului, e mai rău ca la TVR! Metrorex a căutat o lună 13 angajați fără rude în companie

Negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă (CCM) de la Metrorex au început cu întârzieri, după ce administrația a avut nevoie de patru săptămâni pentru a desemna cei 13 membri ai comisiei de negociere. Selecția ar fi  fost îngreunată de o regulă care exclude persoanele cu rude angajate în companie, pentru a preveni eventualele conflicte de interese.

Conform datelor oficiale raportate recent (anul 2025): Termene.ro înregistrează un număr de 4.802 angajați pentru Metrorex SA, dintre care 300 la TESA.

O hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor (AGA) prevede că persoanele desemnate de administrație pentru negocierile contractului colectiv de muncă nu trebuie să se afle în situații care le-ar putea afecta imparțialitatea, inclusiv prin relații de rudenie sau afinitate cu alți salariați Metrorex, potrivit Club Feroviar.

Potrivit Club Feroviar, dintre sutele de angajați TESA ai companiei, numai 13 îndeplineau condiția de a nu avea rude angajate la metrou.

Hotărârea AGA stabilește că administrația trebuie să verifice eventualele incompatibilități înainte de desemnarea reprezentanților care participă la negocieri.

„Asigurarea cadrului necesar negocierii CCM, respectiv întreprinderea măsurilor pregătitoare negocierii CCM cu respectarea cadrului legal în vigoare.

Se va asigura că persoanele desemnate nu se află în situații de conflict de interese, inclusiv relații de rudenie sau afinitate cu alți angajați din Metrorex, de natură să afecteze imparțialitatea procesului de negociere a CCM”, se arată în hotărâre.

Liderul sindical Marian Artimon a criticat durata procesului de constituire a comisiei, susținând că identificarea celor 13 reprezentanți ar fi trebuit să se desfășoare mai rapid.

„Le-au trebuit patru săptămâni să facă o comisie de negociere, formată din 13 oameni, căci n-au găsit în centralul societății alții fără rude angajate la metrou”, a declarat Marian Artimon pentru Club Feroviar.

Prima rundă de negocieri a avut loc joi, 15 octombrie. Reprezentanții salariaților au contestat însă limitele mandatului acordat echipei administrației, care, potrivit liderului sindical, poate negocia doar în condițiile stabilite anterior de Consiliul de Administrație.

O nouă rundă de discuții este programată luni. Prima întâlnire nu a dus la progrese semnificative în negocierea noului contract colectiv de muncă.

Ministerul Transporturilor a respins majorarea capitalului Metrorex

În paralel cu negocierile pentru noul contract colectiv de muncă, Metrorex se confruntă cu probleme financiare. Ministerul Transporturilor a respins, marți, 13 octombrie, o propunere de majorare a capitalului social cu 1,1 miliarde de lei, sumă destinată acoperirii pierderilor acumulate de companie.

Documentele analizate indicau că, și după operațiunea propusă, capitalurile proprii estimate pentru sfârșitul anului 2025 ar fi ajuns la 506,7 milioane de lei. Valoarea ar fi rămas sub pragul de 912,6 milioane de lei, echivalentul a jumătate din capitalul social majorat, estimat la aproximativ 1,825 miliarde de lei.

Printre motivele invocate de minister s-au numărat lipsa unor documente necesare evaluării operațiunii. Dosarul nu includea calculul activului net, estimările financiare pentru 2026 și identificarea sursei de finanțare. De asemenea, lipseau raportul Consiliului de Administrație privind patrimoniul companiei, observațiile auditorilor interni și propunerea necesară aprobării majorării de capital.

Ministerul a solicitat convocarea unei noi Adunări Generale Extraordinare a Acționarilor, în termen de o lună de la convocare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT