UDMR va vota guvernul Luca Niculescu, dar va trece în opoziţie. Câte voturi şi-a asigurat, până în acest moment, premierul desemnat

UDMR va susține în Parlament învestirea Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu, după ce liderul formațiunii, Kelemen Hunor, a semnat un acord politic valabil șase luni. Cu toate acestea, Uniunea nu va face parte din viitorul Executiv, urmând să treacă în opoziție, alături de PNL.
George Russo
19 oct. 2026, 19:52
UDMR va vota guvernul Luca Niculescu, dar va trece în opoziţie. Câte voturi şi-a asigurat, până în acest moment, premierul desemnat

Acordul prevede respectarea drepturilor minorităților naționale și susținerea învățământului în limba maghiară, inclusiv prin alocarea de fonduri pentru cadrele didactice și achiziționarea manualelor școlare. Documentul stabilește și priorități economice, precum rectificarea bugetară și menținerea deficitului sub control.

„Prevederile sunt extrem de simple. Nu există nimic special. Vorbim aici de rectificare, vorbim de buget, vorbim de deficit, vorbim de acea direcție care trebuie menținută ca să nu intrăm în alte încurcături din punct de vedere al bugetului. Nu mai putem pierde nicio zi, fiindcă orice pierdere ne apropie de situații tragice”, a declarat Kelemen Hunor.

În schimb, AUR a anunțat că nu va vota noul Executiv, contestând modul în care Luca Niculescu a fost desemnat premier.

„De ce nu putem vota Guvernul Luca Niculescu şi nu îl vom vota. În primul rând, primul motiv este modul în care a fost constituit prin impunerea în mod nedemocratic a voinţei personale a preşedintelui Nicuşor Dan şi printr-o susţinere mascată din partea PNL şi UDMR”, a declarat Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR.

Citeşte şi: Bolojan pleacă din Guvern în plin val de demisii: „Toți cei care sunt demnitari se vor retrage”. Cât mai stă în vila din Primăverii

Potrivit calculelor parlamentare prezentate, Guvernul Niculescu ar urma să beneficieze de cel puțin 279 de voturi, din partea PSD, PNL, UDMR, minorităților naționale și grupurilor UPR și PACE, peste pragul de 233 necesar învestirii.

Între timp, Ilie Bolojan le-a cerut liberalilor să demisioneze din funcțiile administrative și a prezentat bilanțul celor 16 luni de mandat.

Dacă va fi învestit, Luca Niculescu ar deveni al cincilea premier tehnocrat al României postdecembriste, după Theodor Stolojan, Mugur Isărescu, Mihai Răzvan Ungureanu și Dacian Cioloș.

Citeşte şi: Bolojan își face bilanțul de premier: „Nu pretind că am fost fără greșeală și nici că unele lucruri nu puteau fi făcute mai bine. Plec cu sentimentul că mi-am făcut datoria față de țara noastră”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Am fost un idiot!”. Cea mai mare greșeală din cariera lui Marius Șumudică
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT