EXCLUSIV Liberalul Alin Tişe cere demisia conducerii PNL, înfrunte cu Ilie Bolojan: „Ca să fie credibilă această decizie, trebuie ca de la cel mai înalt nivel să demisioneze din toate funcţiile”

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a cerut demisia conducerii PNL, inclusiv a lui Ilie Bolojan, după ce acesta le-a solicitat liberalilor care ocupă funcții în administrația de stat, obținute cu sprijinul partidului, să renunțe la posturi. Tișe consideră că măsura ar trebui aplicată tuturor membrilor formațiunii, inclusiv celor aflați la conducerea partidului, și susține că actuala situație politică este rezultatul deciziilor greșite luate de liderii liberali.
George Russo
19 oct. 2026, 22:31
EXCLUSIV Liberalul Alin Tişe cere demisia conducerii PNL, înfrunte cu Ilie Bolojan:

Într-o intervenție la România TV, Alin Tișe a criticat modul în care PNL a gestionat relația cu PSD și criza politică declanșată după căderea Guvernului Bolojan. Președintele CJ Cluj a afirmat că liberalii au ajuns într-o situație în care sunt obligați să susțină învestirea unui nou Executiv, deși anterior au respins alte formule guvernamentale.

„Din punctul meu de vedere modul defectuos în care au condus partidul a făcut ca acest partid să se întoarcă cu spatele la zid. Au avut șansa să guverneze țara, cu PSD, apoi PSD a dat jos guvernul și au fost acuzați că au dat foc la țară. PNL a menținut țara în acel foc șapte luni de zile, ca la final să își dea seama că sunt nevoiți să voteze. Cu două variante de guvern din care făcea parte, PNL a refuzat și au ajuns în situația să voteze un guvern PSD fiindcă situația țării este fără ieșire.

Eu cred că această decizieluată, are legătură cu situația dezastruoasă a țării. Dacă nu se adoptă rectificarea, vom avea probleme uriașe în spitale, la ISU, iar PNL este într-o situație fără ieșire. Teama de electorat îi va face pe colegii mei din PNL să voteze guvernul, ceea ce este un lucru înțelept”, a declarat Alin Tișe la România TV.

Liderul CJ Cluj a contestat și temeiul statutar al solicitării adresate liberalilor care ocupă funcții publice, susținând că nu poate exista un tratament diferit între membrii partidului.

Citeşte şi: Victor Ponta, previziuni despre viitorul politic al lui Ilie Bolojan: „Poate să devină principalul adversar al AUR”

„Conducerea PNL nu are niciun drept din punct de vedere statutar legal să ceară oamenilor din partidul acesta care au ocupat funcții politice să demisioneze. Nu există această obligație doar din partea unora și din partea altora nu. Unii nu pot să se ascundă în spatele numirilor și ceilalți să se ascundă în spatele altor numiri. De ce trebuie să fie peneliștii de două categorii? Ca să fie credibilă această decizie, trebuie ca de la cel mai înalt nivel să demisioneze din toate funcțiile”, a afirmat Tișe.

Declarațiile au venit în aceeași zi în care Ilie Bolojan a prezentat bilanțul celor aproape 16 luni de guvernare. Fostul premier a susținut că măsurile fiscale adoptate, inclusiv majorarea TVA, au contribuit la reducerea deficitului bugetar în primele opt luni ale anului 2026, comparativ cu perioada similară din 2025.

Bolojan a amintit că Executivul său a preluat un deficit de 9,3%, o economie dependentă de consumul finanțat prin împrumuturi și riscul pierderii unor fonduri europene.

„Predau viitorului guvern o Românie aflată pe calea redresării corecte, cu experiența unei guvernări fără minciună, fără populism și cu respect pentru oameni”, a declarat Ilie Bolojan.

Citeşte şi: Marian Neacșu ar putea ajunge președinte al Curții de Conturi, deși este propus la MAI: „În măsura în care se va ivi vreo oportunitate, mă gândesc în mod foarte serios”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ultimă oră. Universitatea Craiova, sancționată drastic de UEFA!
Capital.ro
Ajutorul pentru încălzire în iarna 2026-2027. Regulile ANPIS pentru a primi sprijin financiar chiar din noiembrie. Care e data-limită pentru cereri
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT