Nicușor Dan convoacă joi CSAT, după atacurile asupra navelor din Marea Neagră. Prima reuniune cu miniștrii noului Guvern Niculescu

Convocarea CSAT vine după ce România și Bulgaria au intensificat discuțiile privind securitatea navigației comerciale în Marea Neagră.
Viorel Dobran
20 oct. 2026, 12:03
Nicușor Dan convoacă joi CSAT, după atacurile asupra navelor din Marea Neagră. Prima reuniune cu miniștrii noului Guvern Niculescu

Președintele Nicușor Dan va convoca joi, 22 octombrie, o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), în contextul atacurilor asupra mai multor nave comerciale din Marea Neagră, potrivit unor surse politice.

La reuniune ar urma să participe și reprezentanții noului Guvern condus de Luca Niculescu, printre care Marian Neacșu, propus pentru Ministerul de Interne, Radu Ștefan Oprea, propus la Apărare, și Radu Marinescu, propus la Justiție.

Nicuşor Dan: „Avem o societate, fiecare bulă cu strigătul ei. A devenit extrem de ieftin să plătești o mie de voci care acoperă o voce legitimă”

Reuniunea va avea loc pe fondul deteriorării situației de securitate din Marea Neagră, după o serie de atacuri asupra unor nave comerciale, inclusiv în apropierea coastelor României și Bulgariei.

Cine va participa la ședința CSAT din partea noului Guvern

Printre membrii noului Cabinet care ar urma să participe la reuniune se numără premierul Luca Niculescu, Marian Neacșu, vicepremier și ministru propus al Afacerilor Interne, Radu Ștefan Oprea, propus pentru Ministerul Apărării Naționale, Radu Marinescu, propus pentru Ministerul Justiției, și Sebastian-Dănuț Neculăescu, propus pentru conducerea Ministerului Afacerilor Externe, dac acestea vor primi la timp certificatele ORNISS.

Convocarea CSAT vine după ce România și Bulgaria au intensificat discuțiile privind securitatea navigației comerciale în Marea Neagră.

Președintele Nicușor Dan a anunțat recent că a discutat telefonic cu președinta Bulgariei, Iliana Iotova, despre atacurile cu drone asupra unor nave comerciale și despre incidentele care au afectat navigația și infrastructura din regiune.

Șeful statului a subliniat că atacurile directe ale Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă un pericol nu doar pentru navigația din regiunea Mării Negre, ci și pentru infrastructura energetică și pentru securitatea întregului continent.

România și Bulgaria au convenit să colaboreze mai strâns pentru promovarea unor măsuri ferme de contracarare a dronelor în cadrul Uniunii Europene și NATO, în vederea asigurării unei navigații comerciale sigure.

Ultimele audieri în comisii ale miniștrilor Guvernului Niculescu: Marinescu, Manole și Rogobete şi-au prezentat prioritățile

La rândul său, ministrul bulgar de Externe, Velislava Petrova-Chamova, a anunțat, la Berlin, că Bulgaria intenționează să coopereze cu România și Turcia pentru instituirea unui mecanism de monitorizare a atacurilor asupra navelor comerciale din Marea Neagră.

Nave atacate în apropierea României. Marinari dispăruți
Săptămâna trecută, o navă cargo sub pavilion ucrainean a fost avariată și s-a scufundat în urma unui atac în Marea Neagră. Cinci marinari au fost salvați, în timp ce alți 11 au fost dați dispăruți.

Anterior, o navă cargo turcească a fost scufundată, iar o altă navă a fost avariată. Două persoane din echipaj au murit.

Premierul bulgar Rumen Radev a declarat că nu există, deocamdată, dovezi clare și solide care să stabilească responsabilitatea pentru atacuri, dar a apreciat că indiciile arată spre Federația Rusă.

Incidentele au readus în atenție vulnerabilitatea transportului maritim din vestul Mării Negre și riscurile pentru România, în condițiile în care atacurile se produc în apropierea frontierelor sale maritime și a rutelor comerciale către porturile dunărene și Constanța.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este autoritatea administrativă autonomă învestită, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ofertă din China pentru „perla” lui Gigi Becali de la FCSB!? „Are clauză 50 de milioane!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România s-a cutremurat în această dimineață! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT