Sute de români au reacționat la fotografia unui Lamborghini Urus Mansory galben, parcat pe trotuarul de lângă Dâmbovița, în București. Autorul postării a estimat prețul mașinii la aproximativ 300.000 de euro.
„Scumpă parcarea, 5 lei ora când ai mașină de 300.000 de euro”, a notat acesta.
Reacțiile nu au întârziat să apară.
„Nu-i interesează o amendă de 300-500 de lei, «la valoarea lor». La fel cum se întâmplă și pe Magheru, de merg pe banda pentru autobuz, sunt filmați, primesc 500-700 de lei amendă, nu le pasă, ajung unde vor să ajungă conducând ilegal. Românul de rând suferă la o amendă de genul ăsta, «șefii la bolizi» nu”, a scris un român, potrivit Adevarul.
Altul s-a întrebat dacă sancțiunile ar trebui calculate în funcție de veniturile șoferilor.
„Sunt curios dacă ANAF ar fi funcționat, băiatul ăsta ar fi mai avut mașina asta? În plus de asta, cum ar fi arătat oare societatea noastră dacă și amenzile ar fi fost direct proporționale cu venitul?”, a adăugat acesta.
Unii localnici susțin că în zona respectivă este greu de găsit un loc de parcare cu plată.
„A parcat ca un bou? Clar. Stau în zonă și știu mașina, că e frumoasă rău. În general, omul parchează cu plată în față la Bulandra. Dacă nu ai locuri în zona Grădina cu Cai/Plevnei, e foarte greu aici. Nu e o scuză ce zic eu, încercam să vă explic că omul cred că a făcut-o de nevoie”, a afirmat acesta. A adăugat că și el parcase în același loc cu doi ani în urmă, după ce nu găsise altă variantă.
„Există. Nu e? Parchezi mai departe și mergi, de asta ai două mâini și două picioare, să le folosești. Sedentarismul nu scuză nesimțirea”, i-a răspuns autorul postării.