Apare un nou partid în România, după instalarea Guvernului Luca Niculescu. Cine sunt liderii formațiunii

Grupul parlamentar PACE – Întâi România s-a desființat, miercuri, în prima ședință de plen a Senatului desfășurată după învestirea Guvernului Luca Niculescu. Senatoarea Nadia Cerva s-a dezafiliat din grup, astfel că PACE a rămas fără numărul minim de membri prevăzut de Regulament.
Mircea Filipescu
21 oct. 2026, 17:30
Apare un nou partid în România, după instalarea Guvernului Luca Niculescu. Cine sunt liderii formațiunii

Ulterior, senatorul Dumitru Manea a anunțat că se afiliază la grup, prin urmare, PACE se va putea reînființa într-o ședință viitoare dacă strânge semnăturile necesare.

„Începând de astăzi voi părăsi grupul PACE Întâi România, urmând să activez ca senator neafiliat. Vreau să le cer scuze colegilor de la USR și AUR pentru discursul de ieri din plenul reunit al dlui Ninel Peia. Nu există partide extremiste, nici de stânga nici de dreapta”, a precizat Nadia Cerva în deschiderea ședinței de plen.

Colegul acesteia, Ninel Peia, a afirmat marți, la votul de învestitură a noului guvern Luca Niculescu, că în Parlament sunt două partide de extremă stânga și extremă dreapta, USR și AUR.

Ca urmare a dezafilierii Nadiei Cerva din PACE, grupul a rămas cu șase membri aleși pe listele aceluiași partid (SOS), față de numărul minim de șapte membri de care este nevoie pentru constituirea unui grup parlamentar în Senat. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a luat apoi act de desființarea grupului PACE din Senat și a supus la vot vacantarea funcției de chestor al Senatului ce revenea formațiunii pe ponderea parlamentară.

Ninel Peia susține că Nadia Cerva „nu știe ce înseamnă politică”. Acesta a reiterat apoi că AUR și USR sunt partide „extremiste care trebuie să dispară pentru că reprezintă un pericol la adresa siguranței naționale”.

Vezi și PSD sare în apărarea ministrului Marian Neacșu: „Este astăzi ţinta atacurilor USR pentru o condamnare din 2016, pentru care a intervenit reabilitarea. Are cazierul judiciar curat / Au colaborat cu el în timpul guvernării, însuşi Ilie Bolojan i-a adresat mulţumiri speciale”

După ce procedura s-a încheiat, senatorul neafiliat Dumitru Manea (ales pe listele SOS) a transmis că se afiliază la grupul PACE, astfel că se poate reînființa grupul senatorial. Sunt șapte senatori aleși pe listele aceluiași partid care pot forma grupul PACE, și anume Dumitru Manea, Sava Clement, Rodica Cușnir, Cristian Bem, Ninel Peia, Rusu Cristian și Ionel Carp.

Senatorul Clement Sava a solicitat în plen reînființarea grupului și cererea de reînființare a grupului PACE va fi depusă la Biroul Permanent cu o singură condiție: să obțină din nou semnăturile celor 7 senatori. Deocamdată, semnăturile nu s-au adunat.

După ședința de plen se va reuni Biroul Permanent al Senatului și comitetul liderilor de grupuri pentru a analiza reînființarea PACE.

Senatorul Ninel Peia a prezentat miercuri, 21 octombrie 2026, Partidul PACE – Întâi România, noul partid care se definește drept național, creștin și conservator. Anunțul are loc în contextul tensiunilor cu AUR și al schimbărilor din grupul parlamentar PACE – Întâi România din Senat. Noua formațiune politică este condusă de Ninel Peia, alături de senatorul Clement Sava și deputatul Mădălin Făget.

Conform anunțului oficial, senatorul ocupă funcția de președinte al noii formațiuni, în timp ce Clement Sava este prim-vicepreședinte, iar deputatul Mădălin Făget deține funcția de secretar general.

Ninel Peia a descris partidul drept o formațiune națională, creștină și conservatoare, care își propune să promoveze principiile suveraniste prin inițiative legislative și politici publice.

„Astăzi vreau să anunț oficial înființarea Partidului Pace Întâi România”, a anunțat Peia.

Citește și Purtătoarea de cuvânt a lui Bolojan, mesaj veninos la o zi după ce a zburat din Guvern. Dogioiu refuză să demisioneze şi de la sinecura de la Radio

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT