Convingerile neonaziste din jurnalul secret al băiatului de 13 ani care a atacat o profesoară și un elev în Bistrița: „Ca să salvez rasa albă de imigranți” / „Trebuie să asigurăm un viitor pentru copiii albi”

Elevul de 13 ani care a atacat cu un cuțit o profesoară și un coleg la o școală din Bistrița își exprimase în jurnalul online intențiile de răzbunare și convingerile extremiste.
Irina Dumitrescu
21 oct. 2026, 17:30
Convingerile neonaziste din jurnalul secret al băiatului de 13 ani care a atacat o profesoară și un elev în Bistrița: „Ca să salvez rasa albă de imigranți” / „Trebuie să asigurăm un viitor pentru copiii albi”

În jurnalul său online, băiatul de 13 ani care a atacat o profesoară și un elev în Bistrița, ar fi scris despre dorința de a se răzbuna pe cei pe care îi considera responsabili pentru suferințele sale, dar și despre idei bazate pe superioritatea rasială.

În mesajele sale, acesta își justifica intențiile prin dorința de a proteja rasa albă de persoanele pe care le considera periculoase pentru viitorul societății.

„Ca răzbunare împotriva celor care mi-au făcut viaţa un iad şi ca să salvez rasa albă de imigranţi şi „persoane” pe care le consider periculoase pentru viitorul societăţii”.

Citește și : Elevul de 13 ani care a atacat cu un cuțit o profesoară și un coleg în Bistrița avea o listă cu alte patru victime. Procurorii spun că a acționat premeditat și nu a manifestat remușcări

Într-un alt fragment, elevul a citat direct din neo-naziștii americani: „Trebuie să asigurăm existenţa poporului nostru şi un viitor pentru copiii albi.”

Citatul se referă la „Cele paisprezece cuvinte”, slogan creat de neonazistul american David Elen Lange, unul dintre cei nouă membri fondatori ai fostei organizații teroriste „The Order”.

Uneori, cele paisprezece cuvinte sunt combinate cu numărul 88 pentru a forma abrevierile „14/88” sau „1488”. Cifrele 8 reprezintă a opta literă a alfabetului, H, unde „HH” înseamnă „Heil Hitler”.

Sloganul este inspirat de primul Volum al lucrării „Mein Kampf” a lui Adolf Hitler, fiind similară cu o afirmație a criminalului.

„Ceea ce trebuie să luptăm este să protejăm existența și reproducerea rasei și a poporului nostru, hrana copiilor noștri și puritatea sângelui nostru, libertatea și independența patriei, astfel încât poporul nostru să se poată maturiza pentru îndeplinirea misiunii încredințate de creatorul universului.”, scria în carte.

Potrivit informațiilor apărute în timpul anchetei și al primei evaluări psihiatrice, băiatul ar fi planificat atacul împotriva unui coleg de etnie romă timp de aproximativ opt luni. Pe lista sa s-ar fi aflat și alți trei elevi.

„Vreau să îi vizez pe cei care nu sunt albi, în special pe copilul ăsta care arată ca un indian, probabil din clasa a lll-a, a lV-a. Vreau să-l fac să sufere”.

Citește și : Noi măsuri după atacul cu cuțitul de la școala din Bistrița. Ce se va întâmpla cu profesoara înjunghiată de elev

Atacul a avut loc pe 19 octombrie, iar data ar fi fost aleasă în legătură cu ziua de naștere a colegului vizat, care era cu o zi înainte. Conform informațiilor prezentate de Observator, primele gânduri despre atac ar fi apărut încă din clasa a III-a.

Elevul și-ar fi imaginat inclusiv ce ar fi făcut după atac, în cazul în care nu ar fi ajuns în închisoare. Acesta ar fi vrut să scrie cărți și să înființeze un partid care să promoveze aceleași valori extremiste.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT