„Nu trebuie să renunțăm la cash!”. Avertismentul unui economist după probleme tehnice cu care s-a confruntat Revolut

Aplicația financiară Revolut a avut probleme de funcționare în România și în mai multe alte țări, marţi, 20 octombrie 2026. Incidentul a readus în discuție importanța păstrării numerarului ca soluție de rezervă.
Marius Gherghe
22 oct. 2026, 08:16
„Nu trebuie să renunțăm la cash!”. Avertismentul unui economist după probleme tehnice cu care s-a confruntat Revolut
„Nu trebuie să renunțăm la cash!”. Avertismentul unui economist după probleme tehnice cu care s-a confruntat Revolut

Utilizatorii platformei Revolut au raportat dificultăți în accesarea conturilor, efectuarea schimburilor valutare și realizarea transferurilor bancare. De asemenea, unii clienți nu au putut utiliza cardurile pentru plăți sau retrageri de bani. În acest context, economistul Christian Năsulea atrage atenția asupra riscurilor dependenței exclusive de serviciile financiare digitale și recomandă păstrarea unei rezerve de numerar pentru situații neprevăzute.

„Lecția pe care trebuie să o învățăm după incidentul de luni este că trebuie să avem o rezervă de numerar acasă. Mi se pare că nu ar trebui să permitem niciodată dispariția cash-ului, referitor la anxietățile produse de această eventualitate în viitorul îndepărtat, pentru că nu ne putem baza pe o soluție lipsită de un plan de rezervă, mai ales în contextul atacurilor hibride și al altor amenințări”, a declarat economistul pentru ziare.com.

Christian Năsulea deține un doctorat în management la Academia de Studii Economice din București, precum și studii în drept, economie și management la Universitatea din Orléans. Acesta predă economie mondială și politici publice la Universitatea din București și la ASE și ocupă funcția de director executiv al Institute for Economic Studies – Europe.

Citeşte şi: Monica Iagăr și Cosmin Cernat, în fața instanței. Ordin de protecție emis de instanţă: „Este adevărat. S-a întâmplat în luna iulie”

Ar fi fost diferită situația dacă utilizatorii ar fi avut conturi la bănci tradiționale?

Potrivit economistului, problemele enumerate de clienți ar fi fost similare și la bănci tradiționale, cu sucursale, care nu operează exclusiv online, precum Revolut, întrucât dificultățile au apărut din cauza centrelor de date.

„Din moment ce problemele înregistrate de Revolut au fost la sistemele informatice, același lucru s-ar fi întâmplat și la ING sau Banca Transilvania. Adică mergeam în sucursale ca să stăm de vorbă, să servim o cafea”, a explicat Christian Năsulea.

Chiar și instituțiile care dispuneau în trecut de o rețea extinsă de unități au făcut schimbări în această direcție: „Nici băncile tradiționale nu inspiră mai multă încredere, având în vedere cât de mult își închid sucursalele practic toate băncile din România. Inclusiv CEC, care obișnuia să aibă foarte multe puncte de prezență, a redus atât de mult numărul acestora încât nu m-aș baza pe existența unei rețele fizice. Realitatea este că trăim într-o lume care funcționează online”.

„Pentru a reduce dramatic costurile de tranzacție față de nivelul de acum 20–30 de ani, sistemul bancar a trebuit să se modernizeze, s-a digitalizat și a redus numărul de angajați”, a mai precizat Christian Năsulea.

Citeşte şi: Black Friday 2026 începe mai devreme în România. Când au loc reducerile la eMAG, Flanco, evoMAG și Notino

De ce nu renunță băncile la sucursalele fizice

Christian Năsulea a mai explicat și motivele pentru care ritmul în care băncile renunță la sucursale nu este și mai avansat, având în vedere economiile pe care le pot face acestea, trecând în mediul online. Potrivit economistului, o parte a populației, în special persoanele în vârstă, preferă să își rezolve problemele bancare față în față, fără să depindă exclusiv de aplicații și servicii online.

„Motivul principal pentru care băncile tradiționale nu vor renunța, cel puțin în viitorul scurt, la sucursale este că o parte importantă a populației din țara noastră preferă încă să rezolve lucrurile offline. Nu suntem nici măcar singurii care preferă acest mod de lucru: și în alte țări există o parte a populației, în special în rândul persoanelor mai în vârstă, care preferă și vor continua să prefere să stea de vorbă cu un om pentru a-și rezolva problemele”, a explicat Christian Năsulea.

„Dacă acest lucru se va schimba este o întrebare foarte bună, pentru că nu știm ce vor face tinerii din era digitală atunci când nu vor mai fi atât de tineri: s-ar putea să înceapă să prefere interacțiunea umană. Toate acestea sunt întrebări importante, dar este clar că există în continuare piață pentru băncile care nu funcționează exclusiv online”, a conchis economistul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
„I-am zis să nu vină la Craiova!“. Tatăl lui Răzvan Sava rupe tăcerea despre situația fiului său la Universitatea: adevărul despre cele 2,5 milioane de euro. Exclusiv
Capital.ro
Reguli pentru proprietarii de apartamente. Modificările pentru care primăria poate cere demolarea. E nevoie de autorizație
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi dintre cei trei frați dispăruți din Sălaj au fost găsiți în județul Cluj. Al treilea copil este căutat în continuare
iamsport.ro
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
MediaFlux
Românii vor putea plăti cu cardul și în caz de blackout. Va fi introdus un sistem offline
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT