Anchetatorii s-au fi sesizat după ce Georgescu, la una dintre ieșirile de la Poliție, după semnarea controlului judiciar, ar fi făcut salutul mișcării legionare către fanii săi adunați în fața secției din Buftea.
Poliţiştii din Ilfov s-au deplasat, joi, la Arestul Central din Bucureşti, pentru a-l audia pe Călin Georgescu, într-un nou dosar deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bufea, după ce fostul candidat la Preşedinţie a făcut în public salutul legionar. Surse judiciare au precizat pentru News.ro că Georgescu a procedat la fel ca în celelalte dosare, invocând dreptul de a nu da declaraţii.
Călin Georgescu a fost remarcat și în februarie 2025 într-un context similar. La ieșirea de la Parchetul General, fostul candidat la prezidențiale a recurs la un gest interpretat de mulți ca fiind un salut nazist.
Am văzut bine, a făcut salutul nazist”, ”Nu mai are nicio jenă” și ”Cum am crezut de la bun început. Nu este nici prost și nici nebun. Știe foarte bine ce face. Și mai știe că ce face este cât se poate de rău” au fost câteva dintre comentariile critice de atunci.
Idolul suveraniștilor mai are patru dosare penale, deschise pentru
- tentativă de răsturnare a ordinii constituționale
- propagandă legionară
- înșelăciune de peste un milion de euro și constituire de grup infracțional organizat
- instigare la alterarea integrității datelor și perturbarea sistemelor informatice, după ce apelat la o firmă pentru a găsi și distruge microfoanele plantate de DIICOT în vila sa din Mogoșoaia
Călin Georgescu este în arest preventiv, Curtea de Apel București urmând să decidă, vineri, dacă această măsura preventivă, dispusă în dosarul de înșelăciune, va fi înlocuită cu cea a arestului la domiciliu.
În dosarul de propagandă legionară, Georgescu a fost trimis în judecată la 2 iulie, fiind acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi de promovarea în public a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).
Citește și Cine este detectivul angajat de Călin Georgescu să caute microfoanele procurorilor în vila din Mogoşoaia. Vlad Zamfir a fost plasat sub control judiciar: „Nu am încălcat legea”
Anchetatorii au scris în rechizitoriu că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în repetate rânduri (16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 şi 16 mai 2025), Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe.
„În mod concret, s-a reţinut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvenţa sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepţie cu privire la încadrarea istorică a Mişcării Legionare într-o încercare de normalizare şi revitalizare a legionarismului şi a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmaţii cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moţa”, au precizat procurorii.
Procurorii au identificat situațiile în care Călin Georgescu a făcut apologia mișcării legionare
Astfel, în dosar au fost notate toate situațiile în care fostul candidat la prezidențiale a susținut discursuri legionare sau a făcut apologia mișcării legionare.
Discurs legionar în Piața Universității la data de 2.10.2021: „Călin Georgescu reproduce nu doar cuvintele, dar şi gesturile şi tonul mareşalului Ion Antonescu în discursul ținut la marea adunare legionară din 6 octombrie 1940: „Prin linişte şi credinţă, prin ordine şi unire, prin muncă şi iubire, cu Dumnezeu înainte”. ”, au precizat sursele judiciare. Călin Georgescu și-a încheiat discursul cu salutul legionar, acuză procurorii.
Interviu dat de Călin Georgescu Elenei Sechila în care elogiază mișcarea legionară la data de 16.06.2020: Într-un interviu acordat soției lui Eugen Sechila publicat pe platforma Asociația Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei, Călin Georgescu a făcut „a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța ş.a.”.
Călin Georgescu: ”Zelea Codreanu a fost un erou, un iluminat”
Afirmațiile respective, centralizate de anchetatori, sunt următoarele:
- ”Mişcarea Legionară (…) a fost cea mai puternică esență şi expresie de sănătate și de voință proprie venită din poporul român”
- ”Şi chiar dacă conducătorul Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, alături de aproape 17 mii de comandanți care au fost atunci înlăturați… pe mine mă doare că această înlăturare nu a mişcat pe nimeni din ceilalți aflați în fară. Pentru că această abnegație a Mişcării Legionare ne-a demonstrat un lucru pe care-l vedem astăzi: nu a fost suficientă pentru crearea unui stat puternic și pentru transformarea unei populații într-un popor. Pentru că nimeni nu s-a mişcat atunci când aceștia au fost înlăturați. Cum și azi sunt foarte puțini, ori din neînțelegere, ori din rea-credință, pentru care nu se mişcă, Însă unul, daca e vertical, acela va duce mai departe această lumină sfântă а dragostei de neam, de moşie și de limba”
- ”Imnul nu se potrivește cu eroismul poporului român, cu jertfa lui. A fost un singur gest politic uriaş, unirea, iar România este azi mai dez-unită ca niciodată. Dacă ar fi Hora Unirii „hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română”… inima română, inima acelor sfinți care au stat peste 20 de ani în munți. Ogoranu (…) Mofa, Marin (lon I. Moța şi Vasile Marin, membri ai Mişcării Legionare interbelice, au participat în Războiul Civil Spaniol, unde au luptat alături de forțele fasciste conduse de generalulFrancisco Franco împotriva republicanilor. Ion I. Moța şi Vasile Marin au decedat pe frontul de la Majadahonda la data de 13.01.1937, iar decesul lor a fost interpretat de către legionari ca un element ideologic central) și câți alții. Au avut un singur ideal să murim pentru Cristos, pentru patrie, cu credință nelimitată în Cristos şi fară. Închizi ochii şi spui asta… e ceva… cuvintele sunt de prisos, nu ai ce să spui la aşa ceva. Mă scuzați..”
- ”Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”
- ”Spiritul creștin pe care l-a promovat Mişcarea Legionară când gen. Cantacuzino stătea cu un flăcău din Moldova să ridice zidurile unei biserici din Dâmbovița, asta înțelegem prin spiritul creştin”
- ”Mareşalul Antonescu a fost un om extrem de curajos, un bărbat puternic care a venit în cele mai dramatice momente ale neamului românesc şi care nu a avut forţe să-i stea alături (…) A fost un erou pe care va trebui, când se va scrie istoria adevărată, să-l respecte în profunzime”
- ”Ion Gavrilă Ogoranu a fost ultimul dac liber. Ce expresie profundă… brazii se frâng, dar nu se îndoiesc… ar trebui să fie o emblemă în fiecare şcoală”
- ”Nae Ionescu a fost vårful de lance al Mişcării Legionare”
- ”Nicoleta Nicolescu a fost o zeiță a demnității, mâna dreaptă a căpitanului (…) demnitatea femeii la absolut.” (Nicoleta Nicolescu a fost o membră importantă a Mişcării Legionare, având gradul de comandant legionar şi ocupând funcția de şefă a Cetățuilor de fete – organizații de femei, echivalentul cuiburilor ai căror membri erau doar bărbați)
- ”Corneliu Zelea Codreanu a fost un erou, un iluminat. Omul ăsta a făcut practic a treia unire. Nu dădea ordin, el chema. A unit zeci de mii de oameni cu un singur fel și o singură vibrație”
Citește și Călin Georgescu, un nou dosar penal! Este acuzat că a tocmit o firmă care să caute și să distrugă microfoanele puse de procurori în vila din Mogoșoaia