Menajeră filipineză reţinută după ce a furat din două case zeci de mii de euro în bani şi bijuterii. Victimele sunt socru şi ginere

O femeie de 48 de ani, cetățean filipinez, care lucra ca menajeră, a fost reținută de polițiștii din București, fiind suspectată că ar fi sustras bani și bijuterii din două locuințe în care presta servicii de curățenie. Potrivit unor surse judiciare, persoanele păgubite sunt doi bărbați care au o legătură de familie, respectiv socru și ginere.
George Russo
23 oct. 2026, 21:29
Menajeră filipineză reţinută după ce a furat din două case zeci de mii de euro în bani şi bijuterii. Victimele sunt socru şi ginere

Prejudiciul reclamat de unul dintre proprietari se ridică la aproximativ 20.000 de euro. Anchetatorii susțin că femeia ar fi profitat de accesul în locuințele respective pentru a sustrage bunurile, iar bijuteriile ar fi fost ulterior valorificate prin intermediul unei case de amanet.

Ancheta a început marți, după ce un bărbat de 32 de ani a sesizat Secția 5 Poliție din București cu privire la dispariția unor bijuterii prețioase și a unor sume de bani din locuința sa. Acesta le-a indicat polițiștilor că o suspectează pe femeia care îi presta servicii de menaj.

În urma verificărilor, polițiștii au identificat-o pe femeia de 48 de ani și au stabilit că aceasta ar putea fi implicată într-un alt furt, comis într-o locuință din județul Ilfov.

Potrivit Poliției Capitalei, în perioada mai 2025 – septembrie 2026, suspecta ar fi sustras din imobilul din Ilfov o brățară din aur și pietre prețioase, profitând de faptul că avea acces în locuință în calitate de menajeră.

Bijuteria ar fi fost ulterior depusă la o casă de amanet.

Citeşte şi: Elevul de 13 ani fotografiat cu un cuțit în mână într-o școală din Timișoara susține că era de jucărie. Poliția a deschis o anchetă

Anchetatorii au stabilit că, în perioada mai 2025 – august 2026, femeia ar fi sustras și din locuința bărbatului de 32 de ani suma de 2.000 de euro, precum și o brățară din metal galben, cu pietre prețioase. Aceasta din urmă ar fi fost valorificată la aceeași casă de amanet.

Surse judiciare au precizat că cele două presupuse victime sunt socru și ginere, însă nu au fost oferite informații suplimentare despre identitatea acestora.

Miercuri, polițiștii Secției 5 au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele suspectei. Femeia a fost depistată și condusă la sediul unității de poliție pentru audieri.

În urma administrării probelor, anchetatorii au dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraților pentru dispunerea unei eventuale măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru două infracțiuni de furt.

Citeşte şi: Alondra a sfârșit tragic la 26 de ani. Tânăra din Suceava a murit după ce și-ar fi dat foc după o ceartă cu iubitul

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT