Kelemen Hunor a explicat luni seara, că UDMR nu poate depune o moțiune de cenzură „că nu avem semnăturile necesare”. El a adăugat că, dacă apar lucruri neprevăzute sau lucruri cu care nu va fi de acord, UDMR va critica guvernul și, dacă lucrurile se vor complica, rămâne posibilitatea de a semna cu ceilalți o moțiune de cenzură.
Kelemen Hunor atrage atenția că „fără aur nu poți să dai jos guvernul” și spune că „nimeni nu vrea să se asocieze în acest moment cu AUR”.
„Dacă nu poate să dea jos nimeni acest guvern, atunci acest guvern, cu toate criticile și cu toate moțiunile de cenzură, că vor apărea moțiunile de cenzură la un moment dat, va rămâne până în 2028 cu toate provocările, cu toate greutățile care vor veni. Asta este situația. Dacă nu te dă jos nimeni, atunci n-ai încotro, ești condamnat la guvernare”, a declarat Kelemen Hunor.
El a mai spus că Guvernul condus de Luca Niculescu este un Guvern PSD, dar și că acesta „e un guvern mai apropiat de domnul președinte Dan, asta se vede”.
„Este guvernul României. Deci, din punct de vedere politic, constituțional, este guvernul țării. Că, sigur, e un guvern mai apropiat de domnul președinte Dan, asta se vede”, a spus Kelemen Hunor,
Președintele UDMR Kelemen Hunor a fost întrebat luni seara, la Digi24, despre așteptările de la noul Guvern. „Societatea are niște așteptări de la guvern, dar ce se va întâmpla, abia după primele decizii sau după o lună de zile, după rectificare, după proiectul de buget, vom vedea, fiindcă acolo va fi momentul adevărului. Nu neapărat la rectificare, fiindcă la rectificare nu poți să faci prea multe, nu poți să introduci noutăți, trebuie să echilibrezi cât de cât, dar în momentul când noul buget este pregătit, acolo se va vedea care este politica bugetară guvernului”, a spus liderul UDMR.
El a declarat că Guvernul Luca Niculescu este „un guvern cu mulți miniștri de la PSD, deci este guvern PSD”. Kelemen Hunor susține că, de aceea, președintele PSD este implicat, fiindcă „va fi responsabilitatea lui și responsabilitatea partidului ceea ce se va întâmpla”.
„Acolo, seara, când se sting luminile, premierul e Luca Niculescu, el semnează, este responsabilitatea lui, în primul rând administrativă, dar, dincolo, sigur că există responsabilitate politică, de aceea putem să ne așteptăm că săptămânal președintele PSD va da niște declarații legate de guvernare”, a mai spus Keleme Hunor.
Întrebat dacă acesta este Guvernului președintelui, liderul UDMR a spus: „Este guvernul României. Deci, din punct de vedere politic, constituțional, este guvernul țării. Că, sigur, e un guvern mai apropiat de domnul președinte Dan, asta se vede”.